Vasile Magradean
1700 vizualizări 3 mar 2017

Primarul Emil Boc a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că o cauză a aglomerării traficului din centrul municipiului Cluj-Napoca este faptul că legea permite în baza unei vize de flotant oricărui cetăţean să îşi înscrie copilul la o şcoală din această zonă, fără alte precizări.

„Primăria, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu Poliţia municipiului caută soluţii pentru decongestionarea traficului în zona centrală. Una dintre problemele pe care le avem este legată de faptul că şcolile din centru sunt supraaglomerate şi avem un caz în care s-a cerut suplimentarea cu 12 clase faţă de numărul existent. O cauză a aglomerării este faptul că legea este permisivă şi, în baza unei vize de flotant, permite oricărui cetăţean să îşi înscrie copilul la o şcoală din centrul oraşului, fără alte precizări, iar părinţii, deşi nu locuiesc în zonă, îşi aduc copiii la şcoală cu maşinile în fiecare dimineaţă. Am cerut Poliţiei verificarea în teren a cazurilor unde sunt suspiciuni că se înregistrează un număr mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei la aceeaşi adresă şi să se vadă dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată”, a spus Boc.

Acesta a subliniat că a consultat legislaţia MAI din care a reieşit că, în baza unui ordin semnat în 2012, în situaţia în care la nivelul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanei se înregistrează un număr mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei la aceeaşi adresă, „atunci se informează Poliţia municipiului în vederea efectuării unor verificări în teren”.

„Verificările urmăresc dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată. În situaţia în care se constată că nu locuiesc efectiv acolo, cererile privind stabilirea reşedinţei vor fi respinse, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale. Pentru viitor, pentru a preveni utilizarea vizelor de flotant în alt scop decât cel legal, am cerut ca în momentul în care se solicită viză de flotant să se facă verificări în teren de către Poliţia municipiului Cluj-Napoca dacă persoana respectivă locuieşte efectiv acolo sau nu, iar în cazul în care nu locuieşte acolo, se poate respinge stabilirea reşedinţei. Din informaţiile primite am constatat că sunt locuinţe, garsoniere unde au 15 – 40 de persoane viză de flotant”, a explicat Emil Boc.

Potrivit acestuia, scopul acestui demers este unul preventiv, pentru viitor, astfel încât toate cererile pentru obţinerea flotantului care vor fi depuse începând de acum vor fi verificate.

„Teoretic este posibilă şi o anchetă penală, dar consider că nu va fi cazul să urmeze dosare penale”, a subliniat primarul Clujului.

De asemenea, Boc solicită MAI, Ministerului Dezvoltării şi Guvernului, în ansamblu, să emită o reglementare normativă, cu caracter general, care să se aplice în toate situaţiile în care se solicită viză de flotant, astfel încât să se raporteze la o anumită suprafaţă locativă.

„În Legea Locuinţei avem stabilit spaţiul minim necesar pentru o persoană, dar nu se poate extinde această prevedere la flotant deoarece legea nu permite acest lucru. Dacă o lege naţională ar spune că, într-un spaţiu de 100 mp ai voie să iei ca flotant 3-4 persoane, ne-ar ajuta foarte mult în a evita controale şi verificări în teren. Astfel, noi vom putea evalua dacă într-un apartament pot fi primite un număr fix de persoane cu viză de flotant pe lângă cele existente. Fenomentul de flotant fictiv este făcut pentru locurile din şcoala primară, dar şi pentru obţinerea unui loc de parcare sau pentru înscrieri la creşe sau grădiniţe, fiind pervertită funcţionarea unui sistem normal”, a mai spus Boc.

Măsura de verificare a vizelor de flotant face parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Primăria Cluj-Napoca le analizează pentru diminuarea aglomeraţiei din zona centrală, cum ar fi introducerea unor autobuze sau microbuze şcolare pentru transportul elevilor din cartiere spre şcolile din centru pentru elevii din ciclul primar, instituirea unor benzi dedicate de transport în comun pentru a încuraja clujenii să folosească transportul în comun spre şcoală sau realizarea unor extensii ale şcolilor centrale în cartiere.

„Problema este mare la nivelul elevilor din ciclul primar, în condiţiile în care părinţii vin cu maşinile şi îşi duc copiii la şcoală în centru şi perturbă traficul. 40 de copii înseamnă zilnic 40 de maşini care vin în centru. Facem apel la părinţi să îşi lase copiii să vină cu acest autobuz sau microbuz care îi lasă în faţa şcolii de unde vor fi preluaţi şi duşi în şcoală. Vrem să oferim soluţii alternative la <<codul roşu>> de trafic în centrul Clujului între orele 7,30 – 8,30 când ajungem la blocaj”, a precizat edilul.

Şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat la rândul său, că susţine demersul Primăriei în condiţiile în care vizele de flotant din centrul municipiului Cluj-Napoca creează probleme şcolilor din zonă.

„Noi susţinem un astfel de demers din mai multe motive. Şcolile din centru nu mai au spaţii disponibile astfel încât elevii sunt nevoiţi să înveţe în două schimburi, de dimineaţă şi după amiază. Părinţii sunt nemulţumiţi că nu mai există programul after school, deoarece spaţiile nu pot fi utilizate după-amiază când sunt cursuri. De asemenea, la unele şcoli, elevii de clasa a III-a, copii mici, merg după amiază la cursuri. Noi stabilim un număr de clase la o şcoală, iar în momentul în care am planificat 4 clase şi apoi le-am majorat la 8, a trebuit să scoatem posturi la concurs, cu suplinitori şi detaşaţi, dar aceştia nu pot rămâne pe întreaga perioadă de 5 ani, iar atunci nu va exista continuitate la clasă, ceea ce nu este benefic pentru educaţia copilului. Un alt aspect este şi apariţia unor clase cu un număr mai mare de elevi la şcolile din centru, faţă de 25 cât este normal. Nu avem profesori, nu avem săli adecvate în unele şcoli pentru un număr mai mare de elevi”, a spus Cuibus.

Un studiu efectuat de ISJ Cluj pe cinci şcoli din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca arată că 90% din persoanele cu vize de flotant locuiesc în cartiere sau chiar în comunele limitrofe şi vin cu maşina pentru a-şi aduce copiii la şcoală, astfel încât se blochează oraşul.

„Noi am găsit o soluţie prin care am mutat elevii din ciclul primar de la două şcoli în alte spaţii care nu sunt situate în zona centrală, un alt câştig al acestei variante fiind faptul că cei mici nu se mai intercalează cu cei din clasele mai mari”, a conchis şeful ISJ Cluj.

Citește și: