Mihaela Gidei
Florin Zafiu
3746 vizualizări 13 feb 2019

”Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completurile de 5 judecători, la foarte scurt timp după ce s-a pronunţat decizia prin care s-a constat conflictul juridic de constituţionalitate. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuţie în care am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticameră, iar discuţia s-a purtat pe întuneric. Atât de întuneric, încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”, a povestit Cristina Tarcea.

Magistratul pretinde că nu ar fi înţeles de ce discuţia s-a derulat în aceste condiţii.

Întrebată ce dorea preşedintele CCR, Tarcea a răspuns: ”O justificare a deciziei CCR pronunţată pe completurile de 5 judecători”.

Tarcea cere recuzarea a patru judecători CSM: Pentru motive de ostilitate

 În şedinţa Secţiei pentru judecători a CSM, unde s-a discutat acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare împotriva sa, Cristina Tarcea a făcut o cerere de recuzare a Liei Savonea, preşedintele CSM şi a membrilor Gabriela Baltag, Evelina Oprina şi Margareta Ţînţ, pentru motive de ostilitate.

”Am formulat o cerere de recuzare şi, pentru soluţionarea acestei cereri de recuzare, s-a dat termen pe 27 martie. A doamnei Savonea, Baltag, Evelina Oprina şi Ţînţ. Pentru motive de ostilitate, în ceea ce priveşte preşedintele ICCJ, pentru motive de susţinere necondiţionată a conduceri Inspecţiei Judiciare, atitudinea dumnealor determinând numirea de către executiv a conducerii Inspecţiei Judiciare, lucru de neacceptat într-un stat de drept şi pentru motive de antepronunţare cu ocazia diferitelor şedinţe pe care le-am avut în vederea organizării completurilor de 5 judecători. Pentru anul 2018 şi 2019, ca urmare a deciziei CCR”, a declarat preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, la ieşirea din sediul CSM.

Cristina Tarcea, răspuns la acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare: Sistemul juridic e subminat sub pretextul reformării

Cristina Tarcea susţine în punctul de vedere privind acţiunea IJ, că întreaga procedură disciplinară are un caracter politic şi se desfăşoară într-o perioadă în care sistemul juridic e subminat sub pretextul reformării. Şefa ICCJ aminteşte că, din 2018, se încearcă schimbarea şefilor instituţiilor.

”Prezenta acţiune disciplinară are un evident caracter politic şi se derulează într-un context social şi politic în care sistemul juridic este subminat sub pretextul reformării acestuia. Este de notorietate faptul că, în anul 2018, au fost iniţiate toate procedurile posibile în vederea schimbării persoanelor cu funcţii de conducere de la toate instituţiile din sistemul judiciar”, a scris şefa ICCJ, în punctul de vedere privind acţiunea disciplinară pe numele său.

Tarcea Am discutat cu Dorneanu despre completuri pe întuneric

Totodată, magistratul acuză că nu i s-a permis dreptul la apărare, pentru că nu a cunoscut conţinutul procedurii disciplinare, pentru a-şi putea formula apărărea.

”De altfel, echipa de inspectori nici nu a fost interesată de apărările pe care le-am făcut în cauză şi de înscrisurile pe care le-am depus în susţinerea acestora, pe care le-a ignorat, fiind preocupată doar să prezinte denaturat probele, astfel încât să susţină acuza lansată public că am refuzat să aplic legea. (...) De altfel, afirmaţia din cuprinsul acţiunii disciplinare, că măsurile ar fi fost avizate în totalitate de Colegiul de conducere, se contrazice cu afirmaţia din cuprinsul aceluiaşi paragraf, potrivit căruia Colegiul de conducere a constatat că nu are competenţa de a aproba astfel de măsuri”, a mai spus şefa ICCJ în document.

”Mai mult decât atât, a şi suplimantat probatoriul cu audierea a încă unui martor, a cărui declaraţie o combate voalat. În argumentarea situaţiei de fapt, nu face referire la nicio declaraţie de martor, mulţumindu-se să extragă trunchiat cuvinte şi sintagme din înregistrarea şedinţei de colegiu din 4 septembrie 2018, fără nicio referire la înregistrările şedinţelor de colegiu din 3 septembrie şi 20 septembrie 2018. (...) Dispoziţiile din art. 32, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, au fost preluate prin Regulamentul ICCJ, care în art. 28 alin. 2 prevăd că la începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători, iar în alte materii decât în cea penală se stabilesc 2 completuri de 5 judecători”, a mai scris preşedintele instanţei supreme.

Preşedintele ICCJ: Trebuie să ne uităm la toate instituţiile care comit abuzuri

Înainte de a se prezenta în faţa judecătorilor CSM pentru acţiunea disciplinară a IJ, Tarcea avertiza că se vorbeşte în spaţiul public despre abuzuri, dar trebuie avute în vedere toate instituţiile care comit abuzuri.

”Nu a venit momentul declaraţiilor, dar vă promit că o să vină un moment când o să vină lucruri interesante. S-a aflat din presă punctul de vedere al Inspecţiei Judiciare, ca să nu plecaţi cu mâna goală, vă pun la dispoziţie şi punctul meu de vedere. Veţi afla cu certitudine multe răspunsuri.(...) În afară de faptul că este un abuz. În ultima vreme, tot vorbim despre abuzuri. Trebuie să ne uităm foarte atent la toate instituţiile care comit abuzuri. O să vedeţi de ce apreciez că a fost un abuz”, a declarat preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, la CSM.

Tarcea Am discutat cu Dorneanu despre completuri pe întuneric

Totodată, şefa ICCJ a precizat că va face declaraţii lămuritoare „la timpul lor”.

”Doamne, vă mai aduceţi aminte de declaraţiile politice din luna august şi septembrie, când la ICCJ se refuza a se aplica legea? Vă mai aduceţi aminte de interesul direct al preşedintelui Camerei Deputaţilor în organizarea completurilor de 5 judecători? De aceea am spus că am multe declaraţii interesante de făcut despre o discuţie pe care am avut o cu preşedintele CCR, legat de decizia de constatare a conflictului de constituţionalitate, despre o discuţie la fel de interesantă cu domnul Ciorbea, dar toate la timpul lor”, a mai spus şefa ICCJ.

Secţia pentru judecători a CSM a discutat, miercuri, acţiunea disciplinară exercitată în decembrie 2018 de IJ pe numele Cristinei Tarcea.

Acţiunea a fost exercitată deoarece preşedintele instanţei supreme a refuzat nejustificat îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

”În privinţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018. Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o), s-a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii nr.207/2018 anterior menţionate, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor”, informează Inspecţia Judiciară, printr-un comunicat de presă.

Potrivit Inspecţiei, acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea Cristinei Tarcea.

Foto: Hepta

Citește și: