1331 vizualizări 11 iun 2011

Aproximativ 120.000 de persoane au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Rusalii de pe muntele Şumuleul Mic din judeţul Harghita, potrivit estimărilor jandarmilor, pelerinii asistând la o slujbă oficiată de episcopul Spanyi Antal din Szekesfehervar (Ungaria), transmite corespondentul MEDIAFAX.



Episcopul Spanyi Antal din Szekesfehervar (Ungaria) a afirmat, sâmbătă, la slujba de Rusalii de pe muntele Şumuleul Mic, că maghiarii nu sunt inamicii nimănui şi că doresc să aibă şi ei parte de ceea ce au şi alţii.



"Nu suntem inamicii nimănui, dar dorim să avem şi noi parte de ceea ce au parte şi alţii", a spus episcopul Spanyi Antal, adăugând: "Suntem responsabili pentru soarta noastră, nu este momentul să ne plângem, ci să vedem posibilităţile pe care le avem în faţa noastră şi să trăim cu ele".



Declaraţiile au fost făcute în cadrul slujbei de la cea de-a 445-a ediţie a pelerinajului de Rusalii de pe muntele Şumuleul Mic, care a avut ca moto "Prin Fecioara Maria spre Iisus" şi la care au participat peste 120.000 de persoane, conform jandarmilor.



Episcopul din Ungaria a transmis pelerinilor salutările comunităţii din Szekesfehervar, oraş înfrăţit cu Miercurea Ciuc şi unde a fost încoronat Sfântul Ştefan, primul rege care i-a creştinat pe maghiari.



"Pentru credinţă trebuie să lupţi şi credinţa trebuie apărată de fiecare dintre noi. Pelerinajul este mulţumirea pe care noi o aducem lui Dumnezeu şi Sfintei Fecioare Maria, care ne-au dat puterea să ne apărăm credinţa, cea care ne-a adunat pe toţi astăzi aici", a spus episcopul.



El i-a îndemnat pe pelerini să trăiască în comunitatea credinţei şi a iubirii, pentru că doar astfel îşi vor putea păstra şi apăra tradiţiile.



"Să avem grijă de valorile adevărate ale vieţii, să ţinem departe tot ceea ce este împotriva normelor moral-creştine. Noi avem valorile veşnice, credinţa şi iubirea, şi este datoria noastră să le apărăm şi să fim perseverenţi. Împreună cu Maria să ne uităm spre Iisus, asta au făcut şi strămoşii noştri care au căutat tot la ea puterea de a trăi şi de a-şi păstra credinţa strămoşească", a afirmat episcopul.



El le-a spus pelerinilor că trebuie să trăiască după cum îi învaţă religia, să nu se iubească numai pe ei, ci şi pe ceilalţi, să-şi asume responsabilitatea pentru cei apropiaţi, pentru familie, precum şi pentru întreaga naţiune.



Slujba de pe muntele Şumuleul Mic s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei şi a celui al secuilor.



Ploaia torenţială care a început să cadă în jurul orei 13.00 i-a făcut pe mulţi dintre pelerini să plece spre casă, iar medicii de pe ambulanţe au fost nevoiţi să intervină în cazul mai multor persoane care au căzut şi au suferit fracturi şi contuzii.



Echipajele de la Ambulanţă şi voluntarii de la Crucea Roşie au acordat primul ajutor şi în cazul persoanelor vârstnice şi suferinde de afecţiuni cardio-vasculare care s-au simţit rău în urma efortului de a urca pe munte.



Duminică, pelerinii din Ungaria vor merge la Ghimeş-Făget, în judeţul Bacău, unde vor participa la un alt pelerinaj, de proporţii mai mici, şi vor vizita "graniţa de o mie de ani", unde se afla cel mai estic canton al Imperiului Austro-Ungar, care a fost reabilitat pe cheltuiala statului ungar.



Aproximativ 1.600 de pelerini din Ungaria au ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în judeţul Harghita, cu trenurile "Rapidul Secuiesc" şi "Expresul de Şumuleu", pentru a participa la slujba de pe muntele Şumuleul Mic. Sâmbătă dimineaţă, cele două trenuri au transportat pelerinii la Miercurea Ciuc, de unde au pornit pe jos către Şumuleu, pe o distanţă de peste şase kilometri.



Pe de altă parte, sute de locuitori din Harghita au parcurs zeci de kilometri pe jos până în Şumuleu Ciuc, potrivit obiceiului vechi de sute de ani, intonând cântece religioase. Înainte de a urca muntele Şumuleul Mic, în pelerinaj, ei s-au închinat Fecioarei Maria din Catedrala Franciscană, rugându-se pentru "sănătate, belşug şi pace în toată lumea".



Sâmbătă, în jurul orei 10.30, din Catedrala Franciscană a fost scos drapelul sfânt al localităţii Şumuleu, Laborum, care a fost purtat în acest an de Kovacs Szabolcs, cel mai bun elev al Colegiului Romano-Catolic "Segito Maria" din Miercurea Ciuc. Drapelul cântăreşte 25 de kilograme.



Procesiunea a pornit către altarul de lângă Capela Salvator de pe muntele Şumuleul Mic, locul unde s-a oficiat slujba de Rusalii.



Slujba a fost oficiată de Spanyi Antal, episcop din Szekesfehervar, din Ungaria, alături de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, şi de un sobor de preoţi romano-catolici din ţară şi din toate statele europene în care trăiesc maghiari.



Cei mai credincioşi dintre pelerini au urcat muntele Şumuleul Mic pe o coastă abruptă, denumită Drumul Crucii sau Dealul Golgotei, marcată de 14 cruci, simbolizând opririle lui Iisus Hristos către dealul supliciului.



La pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc au venit credincioşi din toată ţara, din state europene precum Italia, Germania, Finlanda, dar şi de pe alte continente, din SUA, Argentina şi Australia.



La procesiunea de Rusalii a participat şi Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Alteţa Sa Fra' Matthew Festing.



Pentru buna desfăşurare a pelerinajului de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, primăria a dispus restricţii de circulaţie de vineri până duminică. Astfel, vineri, începând de la ora 6.00, s-a interzis oprirea şi staţionarea vehiculelor pe străzile Szék, Kájoni János şi Câmpul Mare.



De asemenea, aproximativ 500 de poliţişti şi jandarmi au asigurat paza şi ordinea publică în zona desfăşurării pelerinajului de Rusalii.



Pe muntele Şumuleul Mic s-au aflat, sâmbătă, echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ale Ambulanţei, Salvamontului, precum şi voluntari ai Crucii Roşii, pregătiţi să intervină în caz de necesitate.



Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc este considerat drept cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi îşi are originea în vremuri străvechi.



În 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să impună credincioşilor din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin religia unitariană. Credincioşii adunaţi la Şumuleu, sub conducerea preotului Istvan din Joseni, au pornit să înfrunte armata principelui. După respingerea atacului, împodobindu-şi steagurile cu crengi de mesteacăn, bărbaţii s-au întors la Şumuleu şi împreună cu ceilalţi s-au rugat la Dumnezeu şi la Sfânta Fecioară, exprimindu-şi astfel recunostinţa pentru obţinerea victoriei.



În memoria acestui eveniment istoric, sute de mii de oameni din toate colţurile lumii vin anual în pelerinaj la Şumuleu Ciuc şi participă la procesiunea religioasă.



Departamentul Corespondenţi, corespondenti@mediafax.ro

Citește și: