46 vizualizări 10 aug 2019

Potrivit Prefecturii Galaţi, focarul de pestă porcină africană a apărut într-o gospodărie din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni.

„S-a decis astfel uciderea preventivă a suinelor din această localitate, interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA, instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar etc.”, arată Prefectura Galaţi.

La Tălpigi sunt înregistrate 102 gospodării, cu un efectiv de 328 de porci, echipele mixte urmând să înceapă uciderea preventivă sâmbătă.

În această vară, în judeţul Galaţi au fost eutanasiaţi peste 500 de porci ca măsură de prevenire a răspândirii pestei porcine.

La nivel naţional, numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 746, acestea evoluând în 23 judeţe. Cele mai multe focare active sunt în Teleorman (247), Dolj (113) şi Giurgiu (108).

Citește și: