Dragos Suciu
637 vizualizări 24 nov 2018

La 100 de ani de la Marea Unire, la Alba Iulia sunt aşteptaţi peste 100.000 de oameni, mai mulţi decât au fost acum 100 de ani, când cei 1.228 de delegaţi au decis unirea Transilvaniei cu România.

Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis va veni la Alba Iulia după ce va participa la parada militară de la Bucureşti, cu elicopterul, dacă vremea va permite, sau cu avionul până la Sibiu.

Şeful statului va participa, la ora 15.00, la inaugurarea Monumentului Marii Uniri, o construcţie de 20 de metri înălţime, din piatră, sub forma a  patru cruci şi a două litere ”U” întoarse. Acesta este finalizat recent, construcţia fiind finanţată de Ministerul Culturii cu 10,2 milioane de lei. Tot cu această ocazie va fi inaugurat şi Podul Unirii, care face legătura între monument şi Catedrala Reîntregirii, în care au fost încoronaţi Regii Ferdinand şi Maria.

 

 

Klaus Iohannis va participa, de la ora 15.00, la ceremonialul militar, care se anunţă a fi cel mai grandios din ultimii ani. Prin faţa oamenilor vor defila peste 2.000 de militari, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, dar şi foarte multe mijloace tehnice, între care Humvee-uri (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle), Vamtac, TAB-uri Zimbrul, TAB-uri cu aruncător de cal. 82 mm, autocamioane DAC cu aruncătoare de calibru 120 mm, autospeciale pentru depistarea dispozitivelor explozive improvizate, autocamioane DAC cu tunuri antiaeriene 2×35 mm, sisteme de rachete HAWK, radare mobile, centre de comunicaţii transportabile tip container radioreleu îmbarcate pe camion.

 

 

Dacă vremea va fi favorabilă, de la Baza 71 Aeriană „General Emanuel Ionescu” Câmpia Turzii vor decola nouă elicoptere de atac IAR 330 PUMA, care vor zbura în celule de câte trei. Parada va fi deschisă de trei elicoptere cu steag tricolor.

De asemenea, potrivit ultimelor informaţii, cerul va fi brăzdat de şase avioane supersonice de luptă F16, două avioane de transport – C17 J Spartan şi C 130 Hercules – cinci avioane IAR Şoim.

La Alba Iulia sunt aşteptaţi aproape toţi membrii Familiei Regale, Patriarhul României şi al Ierusalimului, mai mulţi comisari europeni, miniştri, parlamentari de la toate formaţiunile politice, primari din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Austria, Germania şi Italia.

Manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României vor începe, în acest an, din seara zilei de 29 noiembrie cu spectacol de folk, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

 

 

În dimineaţa zilei de 30 noiembrie manifestările continuă cu ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe de flori la Statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul, Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, dar şi cu arborarea drapelului în Piaţa Tricolorului.

De asemenea, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori şi la mormântul lui Samoilă Mârza, singurul fotograf al evenimentelor de la 1 Decembrie 1918. Nici după 100 de ani nu există explicaţii clare cum de singurele fotografii de la cel mai mare act de voinţă al tuturor românilor au fost făcute de un tânăr de 32 de ani, venit dintr-un sat de lângă Alba Iulia. Cert este că nici Samoilă Mârza nu ştia că el urma să fie singurul ”fotograf al Unirii”. Pe de o parte, unele surse istorice susţin că fotograful oficial al oraşului, Arthur Bach, angajat de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, ar fi boicotat evenimentul, însă altele arată că el nu a fost contactat deoarece nimeni nu s-a gândit la acest aspect.

Vor mai fi depuse coroane şi jerbe de flori şi la mormântul lui Ion Arion, singurul ”erou martir al Marii Uniri”, care a fot împuşcat în 30 noiembrie 1918 pentru că flutura, pe geamul trenului care ducea spre Alba Iulia, steagul tricolor şi milita pentru unirea Transilvaniei cu România.

Tot în ziua de 30 noiembrie, în program mai figurează lansarea unor volume de artă, dezvelirea a două busturi – Thomas Woodrow Wilson şi Emmanuel de Martonne –, respectiv concerte de muzică uşoară şi clasică.

În dimineaţa Zilei de 1 Decembrie programul continuă, de la ora 7.00, cu oficierea Serviciului Religios, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia.

De la ora 8.00 are loc Marşul Unirii. Zeci de mii de români din mai multe judeţe, Republica Moldova şi diaspora sunt aşteptaţi la un marş al Centenarului, organizat pentru unirea Republicii Moldova cu România. Traseul are şase kilometri, iar participanţii la marş vor veni cu steaguri ale României de la 1918, însemne tricolore şi vor intona cântece patriotice.

 

 

De la ora 10.30, în Sala Unirii din Alba Iulia, se va da citire “Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba lulia”. Sala Unirii reprezintă un simbol şi templu al României Mari, în care delegaţii românilor transilvăneni au votat Unirea Transilvaniei cu România, clădirea fiind proaspăt reabilitată.

La ora 10.45, în faţa Sălii Unirii are loc primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun, iar cei prezenţi vor asculta mesaje emoţionante care vor aduce aminte de momentele petrecute la 1918.

De la ora 12.30 va avea loc sfinţirea Monumentului Unităţii Naţionale.

Masa populară va fi formată din circa 36.000 de porţii, număr record. Bucătarii vor găti pentru turişti şi localnici mămăligă cu brânză, fasole cu cârnaţi şi varză cu cârnaţi.

În ziua de 1 Decembrie vor avea loc numai concerte de muzică populară şi cântece patriotice, iar seara se va încheia cu spectacol de artificii şi un omagiu sunetului românesc, cu un recital de nai şi orgă.

În dimineaţa zilei de 2 decembrie va avea loc un spectacol pentru copii, reconstituirea momentului de intrare a Armatei Române la Alba Iulia şi se va încheia cu concerte.

Cu autobuzele Societăţii de Transport Public se va circula, gratuit, de 1 Decembrie, iar circulaţia rutieră va fi dirijată de sute de poliţişti, în speranţa ca traficul să nu fie paralizat.

De asemenea, întrucât majoritatea străzilor vor fi blocate, la intrările în oraş, dinspre Cluj-Napoca, Sibiu şi Munţii Apuseni se vor amenaja parcări imense, pe terenuri agricole, în care încap peste 8.000 de maşini şi 300 de autobuze.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în sala mare a cazinoului militar s-au adunat cei 1.228 de delegaţi aleşi din toate categoriile sociale şi veniţi de pe întreg cuprinsul pământului transilvan pentru a vota Unirea Transilvaniei cu România.

În cadrul Marii Adunări Naţionale s-a prezentat Rezoluţia de Unire care cuprindea un amplu şi avansat program de reforme democratice care urmau să stea la temelia noului stat. Rezoluţia adoptată de Marea Adunare Naţională, primită cu entuziasm de mulţimea masată pe întinsul platou din spatele cetăţii, a pecetluit unirea Transilvaniei cu România şi a conturat totodată sensul dezvoltării democratice a societăţii româneşti.

Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a fost citită delegaţilor de către Vasile Goldiş, iar apoi a fost votată.

Pe 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.

 

 

Citește și: