Tibi Bujdei - Mediafax
2715 vizualizări 7 nov 2015

Primirea distincţiei are loc în contextul în care PF Daniel a fost criticat dur în spaţiul public pentru atitudinea în urma incendiului al cărui bilanţ a ajuns, sâmbătă, la 39 de morţi.

Consiliul Judeţean Suceava a decis, în urmă cu două săptămâni, să ofere titlul de cetăţean de onoare al judeţului patriarhului BOR pentru activitatea sa, în special pentru sprijinul acordat judeţului, iar diploma i-a fost înmânată, sâmbătă, la Rădăuţi, unde PF Daniel a sfinţit biserica Mănăstirii "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului".

Diploma a fost scrisă pe sticlă, de către maici de la Mănăstirea Dragomirna, rama fiind sculptată în lemn de cireş.

PF Daniel a oferit, la rândul său, stareţului Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, Iustin, Crucea Patriarhală ca recunoştinţă pentru contribuţia importantă la construcţia Mănăstirii "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" şi pentru edificarea aşezământul pentru copii "Sf. Ierarh Leontie" din Rădăuţi, unde sunt îngrijiţi circa 140 de copii aflaţi în situaţii dificile.

Totodată, PF Daniel i-a înmânat stareţului Mănăstirii Bogdana un plic cu o sumă de bani pentru sprijinirea funcţionării aşezământului de copii.

Patriarhul BOR a oferit şi preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, medalia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" pentru contribuţia sa la funcţionarea aşezământului.

PF Daniel a fost aşteptat, vineri, la Suceava pentru a merge apoi la Rădăuţi, însă aeronava în care se afla nu a putut ateriza pe aeroportul sucevean din cauza ceţii, astfel că a aterizat la Bacău.

Patriarhul BOR urma să ajungă, vineri, la ora 14.00, pe Aeroportul Suceava, pentru a merge apoi la Rădăuţi pentru a participa la sfinţirea Aşezământului de copii "Sf. Ierarh Leontie", iar sâmbătă să oficieze Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a bisericii de la mănăstirea de maici "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Rădăuţi.

Pe aeroportul sucevean au venit să-l întâmpine mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, IPS Ioachim Băcăuanul, episcopul de Huşi, PS Corneliu Bârlădeanu, precum şi zeci de preoţi.

Pe perioada în care au aşteptat să afle dacă avionul în care se afla PF Daniel va putea ateriza la Suceava, preoţii prezenţi în aeroport au repetat mai multe cântece de întâmpinare pentru înaltul ierarh.

Întrucât ceaţa de pe aeroportul sucevean era densă, iar plafonul era sub 150 de metri, aterizarea aeronavei nu a fost posibilă, motiv pentru care avionul în care se afla PF Daniel a aterizat pe Aeroportul Bacău, de unde delegaţia a plecat cu maşini spre Rădăuţi.

PF Daniel a primit distincţia la trei zile după ce le cerea iertare tinerilor dacă nu a reuşit să le transmită mesajul potrivit cu privire la slujbele ţinute în biserică pentru cei care au murit în incendiul din 30 octombrie sau au fost răniţi grav.

"Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite. Înţelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare şi comuniune între ei, ci şi să fie ascultaţi şi încurajaţi în aspiraţiile lor. Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate", spunea, joi, PF Daniel.

Patriarhul sublinia că doreşte să exprime mai multă afecţiune şi înţelegere pentru toţi tinerii din societate, respectând libertatea, demnitatea şi aspiraţiile lor.

"Biserica este acum alături de tineri, înţelegând dorinţa lor de înnoire spirituală şi morală a societăţii româneşti şi se roagă pentru prezentul şi viitorul poporului român, spre a trăi în pace şi unitate", mai spunea Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, citat într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

Marţi, după slujba de înmormântare a uneia dintre victimele din clubul Colectiv, întrebat de ce nu au venit preoţii la locul tragediei pentru a fi alături de oameni, de familiile celor care au murit sau au fost răniţi, patriarhul Daniel spunea: "Nu vrem să se considere că facem spectacol noi (...). Vrem să vină lumea la biserică, nu la club. (...) Au murit acolo, dar noi ne rugăm în biserică, asta este rânduiala bisericii".

Patriarhul mai spunea că nu toată lumea a dorit slujbe cu preoţi şi că Biserica Ortodoxă a respectat reculegerea în tăcere, iar când Biserica nu este dorită în spaţiul public şi i se arată ostilitate şi ură, atunci se retrage în spaţiul liturgic.

"Am respectat reculegerea. Nu toată lumea a dorit slujbe cu preoţi şi, când Biserica nu-i dorită în spaţiul public, în care i se arată ostilitate şi ură, atunci noi ne retragem în spaţiul liturgic al nostru. Ca în timpul prigoanelor vechi, deci când biserica nu este dorită în spaţiul public, nu vrem să deranjăm, să ne impunem. De aceea, nu am vrut să deranjăm marşul tăcerii cu slujbe preoţeşti. Ar fi fost deranjaţi, că de la începutul marşului tăcerii au avut lozinci potrivnice bisericii, şi atunci nu dorim să-i supărăm şi mai mult cu prezenţa preoţilor", mai spunea patriarhul BOR.

Întrebat dacă ştie că arhiepiscopul romano-catolic, IPS Ioan Robu, s-a rugat, luni, la locul tragediei, PF Daniel a răspuns afirmativ.

"El s-a rugat.... A trecut perioada de doliu naţional. Noi nu ne-am dus pentru trei motive. Mai întâi, că este spaţiu public, nu e spaţiu bisericesc şi i-am lăsat pe oameni, în tăcere, să se reculeagă. Unii chiar au spus că nu e nevoie aici de spectacol sau de slujbe, ci de reculegere în tăcere. Azi dimineaţă (marţi, n.r.), însă, după ce a trecut doliul naţional şi a ajuns ziua înmormântării celor decedaţi au fost preoţi acolo de dimineaţă, au făcut o rugăciune. Şi acum, noi, în Biserică, şi apoi la cimitir. Locul în care noi pomenim nu sunt străzile sau locul unde a murit cineva, ci biserica sau cimitirul, la mormânt. Acolo este prezenţa persoanei în modul cel mai intens", spunea PF Daniel.

Marţi, la Catedrala Patriarhală, din Bucureşti, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cei 32 de tineri care au murit în urma incendiului din clubul Colectiv.

Luni, Arhiepiscopul Romano-Catolic, Ioan Robu, a mers la clubul Colectiv, a aprins o lumânare şi s-a rugat, spunând apoi că i-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru ce s-a întâmplat şi că ar trebui să ne fie ruşine tuturor, inclusiv Guvernului, instituţiilor statului, bisericilor.

Citește și: