Andrei Vacaru
87 vizualizări 21 iul 2019

„Intenţionez să demisionez după audierea de miercuri a premierului (noul prim-ministru va fi desemnat miercuri, 24 iulie, n.r.)”, a declarat Hammond.

Euronews notează că cel mai probabil Hammond ar urma să fie oricum demis în cazul în care Johnson va deveni prim-ministru, în condiţiile în care acesta din urmă, favorit pentru ocuparea funcţiei de premier, ar urma să le solicite tuturor membrilor Guvernului să accepte posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord pe 31 octombrie.

„Sunt sigur că nu voi fi demis pentru că am de gând să demisionez înainte de ajunge în acest punct”, a spus Hammond duminică.

„Presupunând că Boris Johnson devine prim-ministru, înţeleg că el a impus anumite condiţii pentru a fi membru în Guvernul său, inclusiv acceptarea unui Brexit fără un acord pe 31 octombrie. Aceasta este o idee cu care nu aş putea fi niciodată de acord”, a adăugat ministrul.

Hammond este un puternic opozant al unei ieşiri din Uniunea Europeană fără acord şi a avertizat săptămâna trecută că Marea Britanie „va pierde controlul” asupra mai multor sectoare importante ale economiei în cazul unui astfel de scenariu.

Citește și: