Laura HOLBAN
978 vizualizări 30 ian 2012

Consilierii generali au respins astăzi proiectul de hotărâre prin care se cerea transformarea pieţii Universităţii în "agora civică", un loc în care cetăţenii să-şi poată exprima liber părerile. Proiectul, pus pe ordinea de zi de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost respins de majoritatea consilierilor PDL care consideră că un astfel de gest ar încuraja protestele fără autorizaţie şi ar produce viitoare conflicte şi blocaje în trafic.

Un alt motiv care s-a adus a fost invocarea legii 60/1991 prin care se interzice organizarea şi desfăşurarea de astfel de adunări publice în apropierea gurilor de metrou, a spitalelor etc. "Se poate găsi un alt loc pentru aceste evenimente, precum Parcul Tineretului sau Parcul Izvor", a declarat Călin Murg, preşedintele de şedinţă al CGMB şi consilier PDL, potrivit Hotnews.

Punctul de vedere al PDL-iştilor a fost susţinut şi de prefectul de Bucureşti, Cristian Atănăsoaei. "Dincolo de patimile pe care le-a stârnit acest proiect de lege, trebuie să se ţină cont de Legea 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Articolul 5 din această lege interzice desfăşurarea acestor întâlniri în apropierea gurilor de metrou, a spitalelor etc. De asemenea, proiectul nu a stat în dezbatere publică, deci nu întruneşte prevederile legale", a susţinut Atănăsoaei.

Răspunsul consilierilor locali nu este o surpriză pentru reprezentantul Asociaţiei ProDemocraţia, Septimius Pârvu, care susţine că proiectul a părut din start să fie unul controversat. "Simplul fapt că acest proiect a fost discutat în Consiliu o oră şi jumătate este un prim pas. Noi vrem să creăm un spaţiu în care oamenii să-şi spună părerea, să se facă dezbateri publice. Nu vrem să aducem oamenii în stradă să facă scandal. De asemenea, faptul că Piaţa Universităţii va deveni agora nu înseamnă că nu va mai fi nevoie de autorizaţie pentru proteste, ci că se va obţine mai uşor", a completat Pârvu.

Citește și: