Laura Petrescu
1295 vizualizări 11 ian 2019

Ploieştenii au avut parte de un spectacol în toată regula în trafic. Un echipaj de poliţie a observat la intersecţia străzilor Şoseaua Vestului cu Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploieşti două autovehicule care blocau intersecţia. Cei doi şoferi au coborât din maşini îmbrăcaţi numai în chiloţi şi s-au luat la ceartă.

Momentul a fost surprins de ceilalţi şoferi aflaţi trafic, aceştia nebănuind că tinerii au regizat scena. Într-un final, după ce unul dintre ei s-a urcat pe capotă şi s-a dat în spectacol, aceştia au părăsit intersecţia.

Imaginile filmate au fost publicate pe internet.

Filmuleţul a strâns imediat zeci de comentarii. Un internaut spune: „Cu clipul ăsta clar te-ai lansat. Felicitări pentru curaj!”.

Un alt bărbat spune: „Bine rău, mi-a plăcut”.

Totuşi, nici criticii nu s-au lăsat mai prejos: „Câtă prostie! Nu cred că acesta este un umor pe gustul unui om civilizat care are respect faţă de oamenii din jurul lui. Dar dacă acesta e nivelul de cultură al majorităţii trebuie gustat sau dezgustat de alţii”, spune un bărbat.

Tinerii au fost identificaţi şi amendaţi

Cei doi tineri de 22 ani, respectiv 29 ani, ambii din Ploieşti, au fost amendaţi cu 200 de lei fiecare.

De asemenea, pe numele acestora a fost deschis şi un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi punerea de obstacol în trafic.

Se pare că cei cei doi au făcut acelaşi gest şi într-o altă intersecţie din Ploieşti, în zona Caraiman, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Marian Popescu.

„Unul dintre tineri a fost depistat la domiciliu, adus la secţie şi sancţionat contravenţional cu 200 de lei. Celălalt nu a fost depistat, dar a fost citat procedural pentru a se prezenta la secţie azi (vineri n.r)”, a afirmat Popescu.

Din primele cercetări rezultă că gestul tinerilor ar fi fost o farsă, în sensul în care au simulat cearta şi s-au dezbrăcat ca să vadă cum reacţionează ceilalţi şoferi.

Foto: Captură

Citește și: