Mihaela Gidei
529 vizualizări 7 dec 2018

„Se acordă gratuitate la transportul public local de călători pentru toţi elevii din învăţămîntul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din municipiul Bucureşti, pe mijloacele de transport public de călători ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza teritorială a Municipiului Bucureşti”, se arată în proiectul care va fi discutat miercuri, la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Primăria Municipiului Bucureşti desfăşoară o activitate susţinută pentru a sprijini prin toate formele legale îmbunătăţirea condiţiilor în care are loc activitatea de învăţământ în Municipiului Bucureşti, inclusiv atragerea călătorilor tineri către transportul de suprafaţă şi încurajarea utilizării transportului în comun în detrimentul vehiculului personal, se arată în proiect. 

„Elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu trebuie să beneficieze de accesul liber la unităţile şcolare în care activează. Primăria Municipiului Bucureşti şi operatorul propriu de transport au înregistrat de-a lungul anilor solicitări din partea cetăţenilor bucureşteni, cu privire la acordarea transportului gratuit pentru elevii cu vârsta de până la 18 ani. (...) Totuşi, un beneficiu acordat prin reglementări legale, mai ales în condiţiile în care vorbim de o categorie ce nu are venituri proprii şi anume elevii, trebuie promovat şi facilitat”, este menţionat în document.

Cheltuiala ar intra la calculul compensaţiei acordate de Primăria Bucureşti, aferentă serviciului public de transport, conform Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public de Călători în regiunea Bucureşti-Ilfov, încheiat de Asociaţia de Dezvoltare intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov cu Societatea de Transport Bucureşti STB SA.

Hotărârea ar urma să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la aprobare. 

 

De asemnea, Primăria Capitalei vrea să acorde gratuitate la transportul public şi pentru un însoţitor al fiecărui pensionar din Bucureşti, care să-l ajute la deplasare.

„Se acordă gratuitate la transportul public local de călători pentru un însoţitor/călătorie pentru fiecare pensionar cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti pe miijloacele de transport public de călători ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza teritorială a Municipiului Bucureşti. Însoţitorul beneficiază de transport gratuit doar dacă pensionarul pe care îl însoţeşte are vârsta minim de 63 de ani în cazul femeilor şi 65 de ani în cazul bărbaţilor şi deţine un card de transport destinat călătoriilor cu însoţitor”, se arată în proiectul care va fi discutat la şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Potrivit expunerii de motive, proiectul este iniţiat deoarece pensionarii reprezintă o categorie vulnerabilă nu doar din punctul de vedere al stării de sănătate, ci şi al incluziunii sociale, iar „în cadrul măsurilor de protecţie şi asistenţă socială se impune implementarea unui proiect de asigurare a condiţiilor unui trai decent pentru pensionarii la limita de vârstă”.

„Ţinând cont de necesităţile de deplasare a persoanelor vârstnice pentru aprovizionarea cu alimente şi bunuri de consum generale, procurarea de medicamente, efectuarea de vizite medicale pentru consultaţii pentru acordarea de reţete compensate şi obţinerea de trimiteri la laboratoarele de analize (...) este necesar ca aceste persoane vulnerabile care au o mobilitate redusă datorită vârstei şi a diferitelor afecţiuni medicale este necesar ca aceste persoane să efectueaza aceste deplasări cu un însoţitor”, mai prevede proiectul.

Datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că în Municipiului Bucureşti numărul mediu al pensionarilor era, în 2017, 484.450 pensionari, din care un număr de 58.802 pensionari sunt beneficiari ai pensiilor de invaliditate şi deţin conform legii carduri şi facilităţi de transport.

 

Citește și: