Nicolae Oprea
1677 vizualizări 3 oct 2018

Primăria Capitalei va începe reparaţiile la Podul Grant, care vor dura doi ani, timp în care circulaţia va fi întreruptă parţial.

În prezent, Podul Grant este una dintre cele mai tranzitate artere din Bucureşti, iar întreruperea circulaţiei pentru reparaţii va duce, inevitabil, la aglomerarea zonei, care oricum este destul de congestionată.

Reabilitarea podului este însă absolut necesară şi va costa 11 milioane de euro, construcţia având, potrivit Administraţiei Străzilor, o stare tehnică nesatisfăcătoare. De altfel, această stare tehnică a podului poate fi observată de orice şofer care circulă pe pod, mai ales în ceea ce priveşte rosturile de dilataţie, care sunt într-o stare avansată de degradare.

Cum blochează birocraţia refacerea Podului Constanţa.Podul Grant închide parţial circulaţia

Până la demararea lucrărilor de reparaţie a Podului Grant, Primăria Capitalei trebuia să înceapă reabilitarea Podului Constanţa, a cărui stare este cel puţin la fel de proastă.

PMB a cerut, în luna mai, ca acest pod să treacă din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a Municipalităţii, ca să poată fi reparat şi cu fonduri de la bugetul local. În mai, s-a semnat şi un protocol între CFR şi PMB în acest sens. Dar după aproape 5 luni, în septembrie, CFR a trimis actul înapoi la PMB, pentru modificare. Motivul? În primul proiect nu se specifica faptul că după reparaţii podul trebuie să treacă tot la Ministerul Transporturilor, pentru că face parte din infrastructura CFR.

”Menţionăm că, după realizarea lucrărilor de reparaţii şi rebilitare la imobilul Pod CF Bucureşti-Constanţa şi dat fiind faptul că obiectivul sus menţionat este o componentă a infrastructurii feroviare a Căilor Ferate Române, este necesar ca ulterior lucrărilor de reparaţii şi reabilitare, obiectivul sus menţionat să fie dat în administrarea Ministerului Transporturilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului votat în şedinţa CGMB din luna septembrie.

Astfel, din cauza unei comunicări defectuoase între cele două instituţii, podul este şi în prezent într-o stare foarte proastă.

”În cazul Podului Constanţa, nişte funcţionari nu au citit legea. În luna mai, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat - şi am votat şi noi - ca Podul Constanţa să treacă la PMB, pentru a putea fi refăcut. Proiectul s-a dus la Ministerul Transporturilor, iar de acolo, cineva şi-a dat seama că în respectivul proiect nu era prevăzut ca după terminarea lucrărilor, podul să revină în administrarea Ministerului Transporturilor, respectiv la CFR. Ca atare, după aproape cinci luni, şi-au dat seama că acest proiect trebuie să se întoarcă la CGMB şi să fie introdus articolul care să prevadă întoarcerea podului la CFR. Este ridicol, pentru că şi PMB şi Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să rezolve această problemă tot din mai, ca să se poată demara lucrările. Între timp, pe zi ce trece, Podul Constanţa se deteriorează şi pune viaţa trecătorilor în pericol”, a declarat pentru Mediafax, Roxana Wring, consilier general în cadrul CGMB.

Într-un răspuns la solicitarea Mediafax, reprezentanţii CFR susţin că, până în prezent, nu a fost identificat regimul juridic de transfer al podului: ”Transferul obiectivului Pod CF de la km 4+327, aflat pe linia CF Bucureşti - Constanţa, în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, nu a fost realizat până în prezent deoarece nu a fost identificat regimul juridic de transfer”, se arată în răspunsul CFR.

Cum blochează birocraţia refacerea Podului Constanţa.Podul Grant închide parţial circulaţia

În ceea ce priveşte explicaţiile Primăriei Capitalei referitoare la Podul Constanţa, reprezentanţii instituţiei au transmis, miercuri, că în prezent se aşteaptă o hotârâre de Guvern pentru preluarea podului: ”Următorul pas pentru finalizarea procedurilor administrative este emiterea, de către Guvern, a unei hotărâri privind transmiterea podului către Municipiul Bucureşti”, se arată în comunicatul PMB.

O altă mare provocare a Primăriei Capitalei este construirea Nodului Rutier Virtuţii, care va fi terminat la sfârşitul anului viitor, după cum a declarat primarul general. Până atunci, pe traversele construcţiei a început să curgă rugina, iar potrivit unui răspuns al PMB, la solicitarea Mediafax, podul va fi vopsit cu grund când va fi dat în folosinţă.

De asemenea, surse din cadrul Municipalităţii au declarat, pentru Mediafax, că RATB (în prezent STB) a fost nevoită, recent, să coboare cu câteva zeci de centimetri cablurile de tensiune ale tramvaiului 41, pentru trecerea podului peste Şoseaua Virtuţii şi implicit peste linia de tramvai.

Cum blochează birocraţia refacerea Podului Constanţa.Podul Grant închide parţial circulaţia

Citește și: