1379 vizualizări 18 feb 2018

"Conducerea Poliţiei Române se află în proces de consultare cu unităţile centrale şi teritoriale de poliţie, precum şi cu organizaţiile sindicale şi profesionale, în vederea adoptării celor mai bune soluţii care vor asigura un serviciu poliţienesc permanent şi de calitate, precum şi respectarea drepturilor personalului şi refacerea capacităţii de muncă a acestuia. Pentru că zilele trecute, în spaţiul public au fost făcute referiri la situaţia de la unele posturi de poliţie comunale, precizăm că pentru structurile de poliţie din mediul rural, au fost propuse, în general, formule de asigurare a permanenţei serviciului poliţienesc şi prin constituirea de patrule cu poliţişti din cadrul mai multor posturi şi secţii de poliţie", transmite IGPR printr-un comunicat de presă.

În ceea ce priveşte intervenţia poliţiştilor la evenimentele semnalate, aceasta se realizează după regula ,,cel mai aproape de locul producerii evenimentului sesizat intervine”, precizează Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, "modul de organizare a programului de lucru la nivelul unităţilor de poliţie se va baza pe principiul flexibilităţii, ţinând cont de specificiul activităţii derulate, situaţia operativă, deficitul de personal, astfel încât activităţile de menţiere a ordinii publice şi de cercetare a infracţiunilor să îşi păstreze caracterul conferit în reglementările legislative şi anume, acela al continuităţii".

"Programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal sunt reglementate prin O.M.A.I. nr. 577, din 8 august 2008. În acest sens, prin program de lucru se înţelege perioada în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile de serviciu potrivit prevederilor fişei postului. Durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica. Acesta poate fi organizat în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08,00-16,00,în schimburi de 8/12 ore sau ture de 24 de ore, chiar şi prin intercalarea acestora, în funcţie de dinamica misiunilor. Întrucât situaţia operativă şi numărul poliţiştilor încadraţi diferă de la o unitate de poliţie teritorială la alta, este imposibilă adoptarea unui mod unitar de organizare a programului de lucru, la nivel naţional", explică poliţiştii.

Pe 7 februarie, ministrul Carmen Dan a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Poliţia Română va prezenta în maximum două săptămâni soluţii cu privire la programul de lucru al poliţiştilor, pentru a nu mai fi nevoie să fie chemaţi oameni de acasă şi să asigure totuşi continuitatea.

"De acest spor de 40% pentru perioada cât poliţiştii stăteau acasă dar ar fi putut fi chemaţi la muncă au beneficiat aproximativ 8.000 de poliţişti, din cei 127.000 de angajaţi ai ministerului. Acest spor s-a decis printr-un amendament susţinut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanţei nr 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, fiind valabil, evident, doar pentru anul trecut. Deci nu a fost introdus prin legea salarizării”, spunea Carmen Dan.

Citește și: