80 vizualizări 26 oct 2010

Protest insolit al conducerii liberalilor braşoveni: o grevă a foamei de două zile, "pe fondul desfăşurării în Parlamentul României a dezbaterilor şi votării moţiunii de cenzură, ca formă de trezire a conştiinţei şi spiritului civic", la care participă 20 de membri ai Biroului Politic al PNL Braşov, în frunte cu preşedintele judeţean Aristotel Căncescu şi cu omologul său municipal Dumitru Ioan Puchianu. Desfăşurat "individual, la domiciliul sau locul de muncă al fiecăruia", postul a început cu un comunicat de presă difuzat luni după-amiază, urmând a se încheia "miercuri, 27.10.2010 după votarea moţiunii de cenzură". După cum ne-a precizat Dumitru Ioan Puchianu, iniţial ar fi trebuit să intre în greva foamei nu doar conducerea liberalilor de sub Tâmpa, ci aproximativ 180 de profesori membri ai PNL Braşov, "în semn de solidarizare cu profesoara din Caracal care protestează în felul ăsta de peste două luni".
"Numai că, la Braşov, dascălii sunt împrăştiaţi în patru sindicate şi au apărut tot felul de opinii şi interpretări, plus că doamna din Caracal a anunţat clar că nu vrea ca şi alte cadre didactice să se solidarizeze cu ea intrând în greva foamei. Aşa că în final am renunţat la această idee şi am decis să dăm noi, cei din conducerea PNL Braşov, un semnal politic de sensibilizare a opiniei publice şi de trezire a spiritului civic, care în acest moment e zero în România, nu ştim decât să cârâim şi să fim solidari doar atunci când situaţia ajunge foarte gravă", ne-a explicat şeful municipal al liberalilor braşoveni.

Puchianu ne-a mai dezvăluit apoi şi "costurile personale ale postitului de moţiune, care face bine şi la moral, şi la sănătate". "Bunică-mea, în Săptămâna Mare, ţinea post negru de marţi dimineaţă până vineri seară şi nu păţea nimic", a povestit Puchianu. Cât despre el, fruntaşul liberal spune că a făcut propriile sacrificii: a fost nevoit să-şi amâne pentru finalul săptămânii petrecerea de marţi, de ziua onomastică, "doar nu puteam să dau tocmai eu un exemplu de spărgător de grevă".
Nu la fel de sensibili s-au arătat însă colegii săi de greva foamei. "Eu nu fac, dom'le, nici o grevă a foamei, la câte probleme şi treabă am de dimineaţă până seara, dacă nici nu mănânc, unde ajung? N-am fost la şedinţa la care s-a hotărât treaba asta, mi s-a spus prin telefon, după aia, da' sunt solidar cu colegii mei care o fac, în sensul că le înţeleg protestul", ne-a declarat doctorul Marius Neculoiu, vice municipal al PNL Braşov şi manager general al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Căncescu a renunţat: "nu vreau să bagatelizez gestul învăţătoarei Cristina Anghel"

La fel a postit şi mai-marele liberalilor braşoveni, Aristotel Căncescu, care e şi vice naţional al PNL: "Eu nu fac greva foamei, o fac alţii dintre colegii mei, eu am refuzat s-o fac, pentru a nu bagateliza protestul acelei femei din Caracal, care chiar face un sacrificiu", ne-a replicat scurt Căncescu. Acesta ne-a dezvăluindu-ne apoi şi care dintre cei 20 de membri ai conducerii PNL Braşov postesc cu adevărat: "Nu ştiu, nu mă întrebaţi pe mine, întrebaţi-l pe Puchianu, că el s-a ocupat de treaba asta!"

CITEŞTE ŞI Peste 300 de sindicalişti din Satu Mare vor participa la acţiunea de protest din Capitală

De la Suceava vor pleca spre Bucureşti, pentru miting, peste 800 de sindicalişti

Citește și: