Alina Botezatu
117 vizualizări 15 apr 2019

Aceasta este cea de-a treia unitate de acest tip din lume şi este prima care converteşte şi benzină uşoară de joasă calitate, nu doar GPL, folosind tehnologia Policombustibili (PolyFuel®), dezvoltată de compania franceză Axens. Noua unitate a început producţia în martie 2019, conform planului.

Noua instalaţie din cadrul Petrobrazi permite creşterea valorii mixului de producţie datorită ponderii mai mari a benzinei şi motorinei în produsele obţinute de rafinărie. Anual, circa 50.000 de tone de benzină şi motorină vor rezulta din conversia GPL şi a benzinei uşoare, cantitate echivalentă cu 1 milion de plinuri.

Capacitatea totală a rafinăriei Petrobrazi va rămâne neschimbată, la 4,5 milioane de tone anual, este una dintre cele mai importante unităţi de acest tip din ţară.

Lucrările la proiectul unităţii Policombustibili au început în 2017 şi au necesitat investiţii de aproximativ 65 de milioane de euro. Proiectul a implicat construirea noii unităţi care se întinde pe o suprafaţă mai mare decât cea a unui teren de fotbal. Lucrările la unitatea Policombustibili au presupus peste 850.000 de ore-muncă fără incidente, fiind implicate peste 550 de persoane – specialişti OMV Petrom, precum şi sub-contractori specializaţi.

În perioada 2005-2018, investiţiile făcute în rafinăria Petrobrazi s-au ridicat la aproximativ 1,6 miliarde euro în proiecte de modernizare, de construire a unor instalaţii noi şi în proiecte de mediu.

Citește și: