Mădălina CHIŢU
1596 vizualizări 15 ian 2014

Reprezentanţii Institutului Regional de Oncologie din Iaşi au efectuat în premieră naţională prin intermediul Departamentului de Oncogenetică testări de diagnostic molecular pentru a afla dacă cinci persoane au predispoziţie ereditară la cancer.

O echipă de medici din cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi şi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa au efectuat la sfârşitul săptămânii trecute testul de diagnostic oncogenetic molecular în laboratorul de Diagnostic Molecular al Departamentului de Oncogenetică unui număr de cinci persoane.

Un astfel de test este realizat pornind de la o probă de sânge, însă o probă suplimentară de sânge va putea fi solicitată ulterior pentru confirmarea rezultatului. Rezultatele testului arată prezenţa sau absenţa unei predispoziţii ereditare la cancer. Soluţiile pentru persoanele cu risc sunt supravegherea intensivă, chimioprevenţia şi chirurgia profilactică. Persoanele diagnosticate cu un risc ereditar vor intra într-un Program de Supraveghere Oncogenetică Personalizată.

Costurile estimative ale unui test de diagnostic molecular sunt de aproximativ 3.000 de euro pentru un test complet şi de 300 de euro pentru verificarea rezultatului la rudele unui pacient deja investigat, scrie Agerpres. Durata unui test de diagnostic oncologic molecular variază între opt şi 12 luni pentru un test complet şi de una-două luni pentru verificarea rezultatului la rudele unui pacient deja investigat.

"Avem intenţia ca 100 de persoane să fie investigate, cheltuielile fiind acoperite din fondurile Universităţii pentru că suntem convinşi de responsabilitatea socială care pe care o are o universitate de medicină. Cel mai apropiat centru unde puteau fi efectuate aceste investigaţii era Viena, preţul fiind costisitor. Ne bucurăm că avem prilejul de a salva o serie de vieţi pentru că intervenţia nu face altceva decât să identifice ADN şi o serie de celule canceroase, după care se evaluează membrii familiei, iar apoi sunt monitorizaţi astfel încât la primele semne care apar bolnavii să fie salvaţi", a spus prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Deocamdată, la Iaşi, unde funcţionează singurul Departament de Oncogenetică din România, se poate efectua diagnosticul molecular al predispoziţiei ereditare la cancer mamar şi ovarian.

Citește și: