4807 vizualizări 16 aug 2007

Între cele două războaie, presa românească începe să adere la idealul ziarului modern: preţ de copertă scăzut, tiraj mare şi finanţare din reclamă (la îngheţată, la cremă de bătături, la boiangerii „care desfid concurenţa” şi franzelării „în condiţii higienice”, la pantofi: „Reputaţia încălţămintei «Mociorniţa» se datoreşte atât confecţiunii trainice cu maşinile de cusut americane «Good Year», cât, mai ales, tălpii de calitate superioară, fiind tăbăcite prin sistemul lent.

Rugăm onorata clientelă a se feri de imitaţiuni” etc.). Apar marii directori de gazete şi marii jurnalişti, ca Stelian Popescu (fondatorul şi conducătorul ziarului „Universul”), Pamfil Şeicaru (fondatorul şi conducătorul ziarului „Curentul”, cu sediul în strada Eforie din Bucureşti), Nichifor Crainic (mentorul revistei „Gândirea”), dr. Ilie Rădulescu (directorul ziarului de extrema dreaptă „Porunca Vremii”), Radu Gyr ş.a.


„Toate-s vechi şi nouă toate”


Propaganda politică, manifeste politice, îndemnuri electorale şi critica acţiunilor adversarilor politici erau nelipsite din ziare. Fiecare publicaţie îşi avea propriile orientări politice: „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Facla” erau gazete democratice, de centru-stânga, „Universul” era de centru-dreapta, „Curentul” şi „Cuvântul” de dreapta sau, uneori, de extrema dreaptă.

În articole precum „Bătaie de joc de banul nostru”, miniştrii erau certaţi pentru   că-şi luaseră pălării de la Londra. În alt loc citim că „Şedinţa începând la o oră nepotrivită, după-masă, doi senatori s-au absentat, preferând ca astăzi să doarmă acasă”. Presa interbelică demonstrează cu documente că, în 1933, primarul Protopopescu atribuie pavarea unei străzi din Bucureşti, fără licitaţie, unor apropiaţi, familia Rudenberg, fără ca până atunci firma familiei respective să mai fi făcut o asemenea lucrare în capitală.

Şantajul, procesul şi duelul


Poetul Sandu Tudor (director al ziarului „Credinţa”) şi prozatorul Zaharia Stancu au fost implicaţi într-un proces, dar şi într-un şantaj, primul fiind cel care a pierdut şi care s-a ales cu două săptămâni petrecute la închisoarea Văcăreşti.

Sentinţele se prescriau din doi în doi ani, iar calomnia se pedepsea doar formal, aşa că, pentru a-şi face dreptate, unii apelau la metode ceva mai vechi: duelul. Petru Comarnescu l-a provocat la duel pe Zaharia Stancu, ajungând până la trimiterea de martori. Duelul nu a avut loc, Comarnescu obţinând ceea ce dorea. Mircea Vulcănescu, un om de peste 130 de kilograme, neavând încredere în justiţie, dă o fugă până la redacţia ziarului „Credinţa” şi îi trage o bătaie lui Sandu Tudor, care insinuase că Asociaţia culturală „Criterion” ar include şi aşa-numiţi „cavaleri de curlanda” (homosexuali).

Şi Lucian Blaga este provocat la duel de Dan Botta care îl acuză de plagiat. Duelul nu s-a consumat.

Pamfil Şeicaru se specializase în campanii dure împotriva unor puternice societăţi industriale, bancare, comerciale, care, pentru a potoli furia jurnaliştilor, plăteau sume importante de bani. Se pare că aşa a reuşit „Curentul” să-şi construiască într-un timp scurt un sediu impunător şi să achiziţioneze o tipografie modernă. „Invidioşii” au lansat atunci vorba „Şantajul şi etajul”. Între anii 1932 - 1938, Pamfil Şeicaru a fost deputat în Parlamentul României, timp de două legislaturi.

„Punctuaţia, fraţilor, e gesticulaţia gândirii”


Greşelile de tipar sunt coşmarul ziariştilor interbelici, căci, pentru orice literă greşită, trebuia să se toarne din nou un rând întreg. La transcriere puteau, bineînţeles, să apară alte erori, „astfel că, de multe ori, îndrepţi o greşală şi se fac în locul ei cinci”.

În aceste condiţii, corectorul ajunge să fie considerat coautor, dat fiindcă schimbările de sens capătă adeseori valoare literară. În loc de „Un înger intrigant” apărea „Un înger intrigat”, în loc de „o picătură de gelatină” – „o pictură de gelatină” etc. Nu e de mirare că Geo Bogza ajunge să se entuziasmeze în unu: „Unde eşti tu, paginator genial cu zâmbet de drac, cu suflet de înger, scăpărând din degete miracolul unei ironii depăşind hotarele? Dacă în noaptea paginaţiei ai fost conştient de actul pe care îl săvârşeşti, cât te invidiez...”

Citește și: