234 vizualizări 23 mai 2018

"În ceea ce priveşte recomandarea Ministerului Afacerilor Externe de a nu participa la evenimentul de la Sankt Petersburg, precizez că, într-adevăr, a fost primită o recomandare sub semnătura dlui Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe, prin care se aprecia ca reprezentarea CCR să nu fie la nivel de preşedinte, ci la nivel de judecător, deoarece la acest eveniment ar urma să participe reprezentanţi ai ”Republicii Osetiei de Sud” şi ai ”Republicii Abhazia”. În plus, în acest document se face referire la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii şi la acţiunile de destabilizare din estul Ucrainei. Primind această recomandare, l-am contactat telefonic pe dl. ministru, i-am explicat scopul participării mele la această manifestare internaţională, faptul că în agenda mea nu vor exista întâlniri bilaterale şi nici alte luări de poziţii în dezacord cu recomandarea transmisă. Din această convorbire eu nu am înţeles că interlocutorul meu şi-ar fi menţinut recomandarea de a nu participa", se arată în explicaţia lui valer Dorneanu, preşedinte al Curţii Constituionale a României.

În comunicatul remis MEDIAFAX se arată că deplasarea delegaţiei CCR la lucrările Conferinţei cu tema “Constituţia în epoca schimbării globale şi obiectivele controlului de constituţionalitate”, organizată de Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse, precum şi la lucrările celui de-al VIII-lea Forum Juridic Internaţional, în perioada 15-18 mai 2018, la Sankt-Petersburg, a fost făcută după decizia plenului CCR din 29 martie.

"Două întrebări îmi stăruie însă în minte: prima este aceea că, dacă există un gen de ”embargou” faţă de Federaţia Rusă, de ce s-a menţionat în finalul recomandării MAE că se apreciază ca fiind oportună reprezentarea CCR la nivel de judecător (în mod logic, pretinsa interdicţie ar fi trebuit să vizeze participarea oricărui reprezentant al Curţii). A doua întrebare vizează o situaţie din 2015, când Plenul CCR a solicitat MAE o opinie cu privire la o propunere de excludere a Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse din Conferinţa Curţilor Constituţionale Europene, ce urma să se discute la următoarea Conferinţă a organismului ce reuneşte curţile constituţionale din Europa, la care CCR avea să participe. Ni s-a recomandat atunci că n-ar fi oportună o asemenea măsură", mai arată Dorneanu.

Surda citată mai arată că la manifestarea organizată de Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse au participat reprezentanţi a peste 40 de autorităţi de jurisdicţie constituţională, dintre care au prezentat lucrări 11 preşedinţi, 5 vice-preşedinţi şi 6 judecători constituţionali.

"În legătură cu problema pretinsei încălcări a unui ”embargou” faţă de Federaţia Rusă, precizez că nu există, la nivel oficial, euro-atlantic, o interdicţie de participare la manifestări ştiinţifice cu caracter profesional. Reamintesc, în acest sens, participarea reprezentanţilor din state europene precum Austria, Andorra, Bulgaria, Ungaria, Monaco, Croaţia, Finlanda, Slovenia, astfel cum rezultă din documentele Conferinţei. Cu privire la acordarea unui premiu în cadrul acestui eveniment, precizez că, în realitate, acest premiu este acordat de Forumul Juridic Internaţional Sankt Petersburg pentru contribuţii în domeniul Dreptului Privat, pe baza unui Ghid ce cuprinde procedura de nominalizare şi sistemul de evaluare, criterii conform cărora o Comisie de experţi selectează câştigătorul. Participanţii de anul acesta provin de la cele mai renumite universităţi din lume", transmite preşedintele Curţii Constituţionale.

Ministerul de Externe recomandase conducerii CCR să nu facă deplasarea din Rusia la nivel de preşedinte al instituţiei.

Citește și: