Ana Obretin
136 vizualizări 17 mai 2019

România, reprezentată de cântăreaţa Ester Peony, cu piesa "On a Sunday", a ratat calificarea în finala concursului Eurovision 2019, după semifinala de joi seară, care a avut loc la Expo Tel Aviv, în Israel.

Aceasta este pentru a doua oară consecutiv când România nu se califică în finala Eurovision. Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au ratat şi ei calificarea în finală. De la introducerea sistemului cu semifinale, în 2004, până în 2017 inclusiv, România s-a calificat în fiecare an în finală. O excepţie a fost anul 2016, când România a fost descalificată din start pentru că Televiziunea Română avea datorii la European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului internaţional.

Gigel Ştirbu consideră că vina pentru acest eşec aparţine TVR, care nu a ţinut cont în selecţia naţională de preferinţele publicului. În selecţia naţională pentru Eurovision, Laura Bretan a fost favorita publicului, dar Ester Peony a fost desemnată câştigătoare în urma votului acordat de juriul internaţional.

„Felicit TVR pentru a doua finală la Eurovision ratată consecutiv pentru România! Sute de mii de euro din bani publici cheltuiţi pentru a face ţara de râs. Ieri, seară s-a desfăşurat cea de-a doua semifinală a concursului de muzică Eurovision 2019, în care au fost desemnate zece ţări care vor avea reprezentanţi în finala din 18 mai de la Tel Aviv. Din păcate reprezentanta României nu se află printre finalişti. Nici nu e de mirare! Să ne amintim că în finala Selecţiei Naţionale, juriul, bine ales de TVR, a desemnat pentru a reprezenta România, pe artista care s-a aflat pe ultimul loc în preferinţele telespectatorilor. S-a dovedit că nemulţumirile publicului de atunci au fost întemeiate şi inevitabilul eşec al României nu a întârziat să apară", se arată în comunicatul transmis presei de Ştirbu.

Preşedintele Comisiei de cultură consideră "sfidător cum se cheltuie cu Eurovisionul milionul de euro din banii contribuabililor pentru ca mai marii Televiziunii Publice să iasă la plimbare şi să terfelească România în lume".

Acesta cere, totodată, demisia conducerii TVR: "Conducerea TVR trebuie să plece! Pentru acest al doilea eşec consecutiv, pe banii românilor şi cu onoarea României batjocorită, conducerea TVR ar trebui să pună înapoi banii publici cheltuiţi nejustificat cu Eurovisionul şi să plece. Acest concurs muzical a ajuns să fie doar un prilej de excursii excentrice pentru d-na Doina Gradea şi echipele din TVR, dovada vie o reprezintă faptul că nici măcar nu reuşim să ne calificăm printre primele 10 ţări din Europa. Stau şi mă întreb, orare cum poate ajunge vreodată Televiziunea publică un post de televiziune profitabil, ţinând cont de modul în care sunt gestionaţi banii de către acuala conducere?! Şi să nu uităm nici de jaful banului public de la Cerbul de Aur! Un alt prilej pentru TVR de a arunca cu banii contribuabililor pedemisia fereastră pentru un proiect mediocru care nu a fost nici pe departe un succes de audienţă. Generozitatea din banii românilor a consiliului de administraţie al TVR pentru concursuri muzicale ratate nu are limită şi a provoacat un val uriaş de nemulţumiri în rândul populaţiei. Doamnă Doina Gradea, vă anunţ, în concluzie, că sunteţi şi dvs. descalificată! Lăsaţi TVR să meargă mai departe!".

Anul acesta, sub sloganul "Dare to dream", concursul Eurovision are loc la Tel Aviv, în Israel, după ce precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta acestei ţări, Netta, cu piesa "Toy".

Finala Eurovision 2019 va avea loc sâmbătă seară.

 

Citește și: