1943 vizualizări 22 mai 2019

„Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţilor şi al hoţilor. Când ştiu că oamenii s-au săturat să fie furaţi, aplică violenţa asupra celorlalţi competitori. Zilele trecute voluntarii Alianţei 2020 USR PLUS au fost ameninţaţi şi injuraţi de către echipele PSD, în frunte cu aleşii locali. Văzând că nu ne lăsăm intimidaţi, au trecut la fapte”, scrie în postarea USR Mehedinţi.

Potrivit reprezentanţilor USR Mehedinţi, preşedintele organizaţiei judeţene, Claudiu-Valentin Chiriac, „a fost atacat şi desfigurat în timp ce împărţea ziare şi pliante cu Alianţa 2020 USR PLUS, de către cei care nu accepta faptul că românii vor să scape de hoţie”.

„Nu ne lăsăm, vom continua până scăpăm de ei!”, se mai arată în postarea însoţită de două poze cu bărbatul lovit.

Potrivit Poliţiei Mehedinţi, bărbatul s-a prezentat, în noaptea de marţi spre miercuri, la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Drobeta Turnu-Severin, declarând că a fost agresat de persoane neidentificate.

Nu a fost necesară internarea acestuia.

„Poliţia municipiului a fost sesizată de unitatea medicală. S-a întocmit un dosar de cercetare pentru lovire sau alte violenţe şi se continuă cercetările pentru identificarea autorilor şi stabilirea împrejurărilor în care bărbatul a fost agresat”, au declarat poliţiştii.

Foto: USR Mehedinţi/ Facebook

Citește și: