757 vizualizări 21 iul 2017

Rodica Neagu Dumitrescu, de la Biroul Relaţii Publice al Curţii de Apel Suceava, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că instanţa a admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă pe 30 de zile pentru Raluca Stăncescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi pentru Cătălin Stavără.

Raluca Stăncescu a fost acuzată de procurorii DNA de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Totodată, Cătălin Stavără a fost acuzat de şantaj.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, „a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane”.

Concret, Stăncescu şi Stavără au încercat să determine o persoană să întreprindă demersurile în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), din Botoşani, în favoarea unei rude a inculpatului Stavără.

„Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Stăncescu Raluca şi Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane”, arată DNA într-un comunicat de presă.

Totodată, anchetatorii au mai arătat că în perioada 30 octombrie 2015 – 4 februarie 2016, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani l-a determinat în mod direct pe agentul de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, Constantin Batcă, să tergiverseze cercetările pe care le efectua faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe.

„În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 4 februarie 2016, inculpata Stăncescu Raluca l-a determinat pe inculpatul Batcă Constantin, să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării inculpatului Stavără Cătălin, lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni. În aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, inculpatului Stavără Cătălin date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal”, potrivit comunicatului DNA.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în cazul agentului de poliţie Constantin Batcă, din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale. Acesta este acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată, compromiterea intereselor justiţiei. 

Citește și: