Firuta Flutur
1170 vizualizări 19 dec 2018

Pe rolul Completului 1 de 5 judecători sunt procesele lui Sebastian Ghiţă, în care fostul deputat a fost achitat pe fond alături de fostul edil al Ploieştiului, Iulian Bădescu, cel în care au fost achitaţi pe fond George Scutaru şi Dan Motreanu, precum şi cel în care au fost condamnaţi Cristian Rizea şi Lucian Colţea. 

Fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat în acest dosar pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit Codului Penal, infracţiunea de spălare de bani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Astfel, procurorii au solicitat magistraţilor de la Curtea Supremă să dispună, pentru Sebastian Ghiţă, pedeapsa de 10 ani de închisoare. Totodată, acuzarea a mai cerut să fie confiscată de la Ghiţă suma de 1.116.000 lei şi ca cei doi să plătească prejudiciul de 1.500.000 lei. Procurorul a mai cerut ca lui Iulian Bădescu să îi fie confiscată suma de 900.000 lei.

Fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

"Nu am discutat niciodată cu Ghiţă de vânzarea/cumpărarea casei din Ploieşti. Ca om, şi eu şi familia mea am pierdut foarte mulţi bani. Nu sunt vinovat cu absolut nimic. În ceea ce priveşte acuzaţiile DNA, nu am făcut ceva să prejudicieze Consiliul Prahova şi nici să îmi pericliteze cariera. Nu ştiu ce va face domnul Ghiţă. Este problema domniei sale. Sper să fie sănătos. E cel mai important. În ceea ce mă priveşte, aceste denunţuri au fost făcute la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, au fost înregistrate de către domnul Negulescu. Domnul Negulescu, după ce a întocmit aceste declaraţii şi le-a realizat, a declinat competenţa către DNA, dar cu acest material probatoriu existent", declara în urmă cu un an fostul primar al Ploieştiului.

Tot pe rolul acestui complet se află în apel dosarul în care Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de Secţia Penală a Înaltei Curţi la 2 ani de închisoare cu exectare, aceeaşi pedeapsă primindu-o şi Ioan Adam în dosarul retrocedărilor frauduloase de păduri.

Pe rolul Completului 2 de 5 judecători se află dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajările fictive la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Completul a decis amânarea procesului pentru data de 21 ianuarie, pentru că apărătorul unuia dintre inculpaţi nu s-a putut prezenta.

Potrivit procurorilor, în 2006, pe când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, dar şi preşedinte al filialei judeţene a PSD, Liviu Dragnea le-a cerut şefelor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman să angajeze două tinere, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica. Desigur, deşi au figurat vreme de 6 ani şi jumătate pe statele de plată ale unei direcţii ferită de controale, cele două nu au fost nici măcar o zi la muncă dintr-un motiv foarte simplu: în aceeaşi perioadă munceau cu sârg pentru PSD Teleorman. Situaţia a fost cunoscută şi de soţia de atunci a liderului PSD, Bombonica Prodana, care însă a scăpat de proces plătind o treime din prejudiciul imputat în dosar. "DNA, pentru mine, vrea închisoare pe viaţă. Pentru mine şi pentru alţi oameni politici, vrea pe viaţă,” a declarat Liviu Dragnea la ultimul termen al procesului. ”Se doreşte în continuare să se continue cu această serie de abuzuri, cu această justiţie cu probe contrafăcute, cu ameninţări şi cu înscenări, dar să nu fim foarte încruntaţi, până la urmă, instanţa decide. Eu nu vreau să influenţez justiţia. Niciodată nu mi-am permis să îmi dau cu părerea pe ce va face instanţa, dar toate afirmaţiile, toate acuzaţiile, toate protestele au un singur scop : să încerce să influenţeze decizia instanţei. (...) Am spus-o, noi cei care suntem târâţi în acest proces, pentru noi este o poveste de viaţă. Sunt oameni care au fost acolo în sală, care au vieţile distruse. Mă simt vinovat că de asta sunt aceşti oameni aici. Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea, nu am comis absolut niciuna din faptele presupusele fapte pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu.”

Tot pe rolul acestui complet se află în apel şi dosarul lui Sebastian Ghiţă, în care acesta a fost achitat pentru acuzaţiile că ar fi intervenit la vârful Poliţiei Prahova şi Parchetului Curţii de Apel Ploieşti.

Acest complet mai ia în discuţie miercuri contestaţiile în anulare formulate de Alina Bica, Şerban Pop, Dan Şova, Constantin Niţă sau Dinu Pescariu împotriva deciziilor instanţei ierarhic inferioare.

La Completul 3 de 5 judecători va fi luată în discuţie o contestaţie în anulare declarată de Elena Udrea, precum şi apelul formulat de DNA în dosarul lui Toni Greblă, fost senator achitat pentru faptele de corupţie în dosarul „Ferma struţilor”.

Avocaţii Elenei Udrea şi Alinei Bica au încercat să convingă o instanţă din Costa Rica de anularea condamnărilor primite în România de cele două, prezentând informaţii despre decizia Curţii Constituţionale privind sistemul completului de cinci judecători. Autorităţile române au negat oficial argumentaţia, iar judecătorii din San Jose au decis menţinerea lor în detenţie până la finalizarea procedurilor de extrădare. Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute pe 3 octombrie de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României.

Componenţa noilor completuri în materie penală este:

C1 penal - Nenita Simona Cristina, Dragomir Iulian, Epure Constantin, Marius Foitos, Matei Ionuţ

C2 penal - Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida

C3 penal - Vasile Francisca Maria, Cerbu Silvia, Bogdan Ioana, Alexandrescu Anca Mădălina, Iancu Ana

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a organizat pe 13 decembrie noua tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2018, aşa cum a cerut Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. De data aceasta, sunt în total şase completuri de 5 judecători, spre deosebire de 4, câte erau până acum. La începutul anului 2019, va avea loc o nouă tragere la sorţi.

Au fost trase la sorţi trei completuri de judecători în materie penală şi trei în materie civilă, spre deosebire de câte două, câte erau până acum.

 

Citește și: