Madalina Cerban - Mediafax
64973 vizualizări 22 apr 2013

Prima TV a anunţat, luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că încetează colaborarea cu jurnalista Cristina Ţopescu, după ce aceasta a anunţat că s-a înscris în PSD.

"Cristina Ţopescu a ales să se implice în viaţa politică şi să se dedice în totalitate proiectelor sociale pe care le-a susţinut până acum şi în calitate de jurnalist. Conducerea Prima TV respectă opţiunea Cristinei Ţopescu şi îi mulţumeşte pentru profesionalismul şi implicarea de care a dat dovadă în cei 12 ani de colaborare", se spune în comunicatul Prima TV.

La rândul său, Cristina Ţopescu mulţumeşte echipei de la Prima TV. "Ca om politic, nu voi face decât să continuu să susţin şi să lupt pentru cauze în care cred cu toată tăria şi în care m-am implicat până acum ca jurnalist", spune, în comunicat, Cristina Ţopescu.

La Prima TV, Cristina Ţopescu prezenta "Focus", principala emisiunie de ştiri a televiziunii, difuzată de luni până joi, de la ora 18:00. De asemenea, Cristina Ţopescu prezenta "Verde-n faţă", un talk-show despre problemele societăţii, difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 11.00.

Reprezentanţii Prima TV au declarat, pentru MEDIAFAX, că ediţia de luni seară a emisiunii "Focus" va fi prezentată de Magda Vasiliu, care este, la rândul său, vedetă a Prima TV.
Jurnalista Cristina Ţopescu s-a înscris în PSD, anunţul fiind făcut, vineri, la Congresul partidului, de către preşedintele Organizaţiei de femei a PSD, Rovana Plumb.

 

Citește și: