Nicolae Oprea
275 vizualizări 30 mai 2019

„Sistemul Electric Scooter Sharing este un serviciu comun care pune la dispoziţie şi permite oamenilor să împrumute o trotinetă electrică pentru o perioadă scurtă de timp. Nevoile actuale din oraşele supra-aglomerate, valorile în creştere ale poluării la nivel global, tendinţa de sedentarism sau crearea unor sisteme de transport alternativ şi eficiente sunt câteva din problemele la care Electric Scooter Sharing-ul se regăseşte la nivel de soluţie şi poate răspunde concret la acestea”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat joi.

Proiectul va fi implementat în colaborare cu o firmă privată, şi este unul pilot.

„Sistemul imaginat de SC Hub Work SRL se bazează pe un device discret montat pe trotineta electrică cu mai multe funcţii, controlat printr-o aplicaţie de smartphone (FLOW). Acesta urmează un flux tehnologic uşor şi modern, spre a uşura interacţiunea cu utilizatorul final”, se arată în proiectul de hotărâre.

La început vor fi 640 de trotinete şi 320 de staţii de încărcare, urmând să ajungă la 640 de staţii. Proiectul vizează amplasarea staţiilor de încărcare lângă 13 staţii de metrou.
„Utilizatorul poate ridica sau poate parca trotineta electrică într-o multitudine de spaţii create în puncte esenţiale ale oraşului. Interacţiunea utilizatorului cu acest serviciu se realizează prin intermediul telefonuolui mobil. Identificarea unei trotinete electrice disponibile, deblocarea şi utilizarea acesteia, funcţiile de blocare, plata prin intermediul aplicaţiei mobile, GPS tracking-ul sau senzorii de mişcare sunt atributele specifice ale acestui serviciu”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Toate costurile legate de implementarea proiectului vor fi suportate de firma menţionată mai sus, potrivit proiectului, iar trotinetele vor limitate la o viteză de 24 de kilometri pe oră.

Foto: Pixabay

Citește și: