Maria MANOLIU
2510 vizualizări 1 nov 2011

Primăria Capitalei intenţionează să reglementeze activitatea firmelor de transport public în regim Rent a Car. Potrivit unui proiect de hotărâre, iniţiat de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, aflat în dezbatere publică, "serviciul de transport public în regim de închiriere face parte din sfera serviciilor publice comunitare de utilitate publică şi se desfăşoară sub conducerea sau coordonarea autorităţilor publice locale şi se efectuează numai de către transportatori autorizaţi, persoane juridice, societăţi comerciale".

Serviciul de închiriere a maşinilor se va face pe bază de contract, achitat anticipat la sediul societăţii comerciale. Maşinile destinate închirierii vor trebui să dispună de dotări superioare celor cu care se face transportul în regim de taxi: este obligatoriu să nu aibă culoarea galbenă şi trebuie să fie în proprietatea transportatorilor sau să fie deţinute în baza unui contract de leasign. Standardul minim de dotări a unei maşini care urmează a fi închiriate prevede existenţa aerului condiţionat, a senzorilor de parcare, a cel puţin două airbag-uri, a sistemelor ABS şi ESP, destinate siguranţei conducerii, a sistemelor antifurt şi de închidere centralizată a uşilor şi un dispozitiv GPS pentru monitorizare. Maşinile vor trebui să aibă vechimea de maximum cinci ani şi să aibă gradul de poluare admis Euro 4.

Maşinile se vor închiria cu sau fără şofer

Proiectul de hotărâre mai prevede că transportul în regim de închiriere se va face cu un autoturism cu şofer iar serviciul va fi tarifat pe oră sau pe zi, cu plata anticipată. Maşina închiriată va putea circula pe orice drum deschis traficului, la cererea expresă a clientului, cu obligaţia de a reveni în Bucureşti conform contractului.

Şoferul trebuie să deţină un atestat autorizat şi este obligatoriu să fie angajatul transportatorului. Se vor putea închiria şi maşini fără şofer, acestea fiind puse la dispoziţia clienţilor în baza unui contract. Clienţii vor trebui să suporte pe lângă costurile prevăzute în contract şi pe cele legate de carburanţi, taxe de drum, parcare sau acces. Tot în sarcina clientului va cădea şi costul asigurării pentru daune dacă acestea s-au produs din cauze imputabile lui.

La rândul său, transportatorul va trebui să suporte asigurarea clientului în caz de accidente în timpul transportului din cauze imputabile agentului economic sau şoferului. Clienţii firmelor care asigură servicii de tip Rent a Car vor fi cei care se vor deplasa direct la sediul societăţilor sau vor închiria maşinile prin comenzi on-line. Serviciul de închiriere al autoturismelor, ca serviciu exclusiv, se va putea face de către orice operator economic înregistrat la Registrul Comerţului.

Cine poate să le conducă şi cum se deosebesc maşinile închiriate

Maşinile închiriate în regim Rent a Car vor putea fi conduse de cei care deţin permis categoria B, au minimum doi ani experienţă, vârsta de cel puţin 21 de ani şi sunt deţinătorii unui certificat de atestare profesională eliberat de Autoritate Rutieră Română (ARR).

La bordul maşinilor închiriate trebuie să se găsească obligatoriu copia autorizaţiei de transport, certificatul de înmatriculare al autovehicului, cu inspecţia tehnică făcută, asigurarea civilă auto, contractul de prestări servicii încheiat cu transportatorul autorizat, certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, documentul fiscal valabil pentru plata anticipată a serviciului de transport, ecusonul şi legitimaţia conducătorului auto.

Automobilele închiriate trebuie să aibă afişate la loc vizibil, în colţul stâng jos al parbrizelor faţă şi spate, câte un ecuson Rent a Car. În interior se vor aplica, prin lipire, câte un ecuson Rent a Car, la fel şi pe partea din interior a geamurilor. Responsabilitatea păstrării în bune condiţii a ecusoanelor cade în sarcina conducătorului auto.

Ce taxe vor plăti transportatorii

Pentru a putea presta servicii în regim Rent Car, transportatorii vor fi obligaţi să achite câte 2.500 de lei pentru a obţine autorizaţia de transport pentru o perioadă de cinci ani.

După obţinerea autorizaţiei, aceştia trebuie să mai achite 1.500 de lei pentru eliberarea unei copii conforme a autorizaţiei de transport şi 990 de lei pentru o copie conformă a certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului pentru servicii de închiriere.

Eliberarea unui duplicat al autorizaţiei de transport va costa 490 de lei bucata iar eliberarea autorizaţiei de transport şi a copiei conforme în caz de suspendare va costa la prima eliberare de două ori tariful iar la a doua eliberare trasportatorii vor fi obligaţi să achite de cinci ori tariful. Ei vor mai trebui să plătească 490 de lei pentru înlocuirea autorizaţiei de transport, 100 de lei pentru certificatul de conduită profesională şi 500 de lei anual ca taxă de monitorizare.

Întrebat câţi transportatori în regim Rent a Car există în Bucureşti, directorul Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Ioan Dedu ne-a declarat că "În acest moment nu există o evidenţă clară a celor care prestează servicii în regim Rent a Car. După ce am terminat cu taximetriştii, încercăm să le reglementăm şi lor activitatea. Ne obligă legislaţia. Nu ştim ce tarife se practică acum pentru închirierea unei maşini".

Citește și: