3110 vizualizări 22 nov 2015

În urma plângerii penale înainte de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Secţia penală a Judecătoriei Sector 1 a judecat dosarul 75092/299/2015 în care primarul sectorului 1, împreună cu arhitectul-sef Vasile Meita, secretarul primariei Nicolae Grigorescu şi alţi funcţionari sunt acuzaţi că, prin încălcarea legii, au emis la data de 14 octombrie 2009, autorizaţia de demolare a casei academicianului Rosetti, situată în Str. Dionisie Lupu 56, scrie B365.

Casa Academicianului Rosetti, fondatorul şcolii româneşti de lingvistică, alături de Iorgu Iordan, a fost demolată în luna noiembrie 2011, fapt ce a declanşat o puternică reacţie în media şi în societatea civilă.

Primăria Sector 1 care a emis autorizaţia nu avea la acea dată competenţa de a emite astfel de acte în zone protejate, aceasta revenind potrivit legii doar Primăriei Generale. De asemenea, pentru emiterea unei astfel de autorizaţii era nevoie de avize de la Ministerul Culturii si al Lucrarilor Publice.

Procesul pornit de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a fost iniţiat în cadrul proiectului *Instrumente pentru accesul la justiţie al ONG-urilor, finanţat prin granturile SEE, 2009-2014, în cadrul Programului Fondului ONG în Romania.

Citește și: