Cătălin Lupăşteanu
509 vizualizări 19 dec 2011

Primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele şi ceilalţi cinci acuzaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în cazul privind construirea ansamblului rezidenţial ATHOS, au fost achitaţi de către Tribunalul Bucureşti, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel a Capitalei.

În 23 decembrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Florentin Costel Pandele, primar al oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, pentru fals intelectual în formă continuată; Cristian Iosif Moscu, arhitect şef al Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei oraşului Voluntari, pentru fals intelectual în formă continuată; carmen Nicoleta Şerban, secretar General al Primăriei oraşului Voluntari, pentru fals intelectual în formă continuată; Oguz Yilmaz, pentru cumpărare de influenţă şi uz de fals, în formă continuată; Liliana Filip, director general la SC REAL CONSTRUCTION COMPANIES GROUP SA, pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi uz de fals în formă continuată; Gheorghe Florea, pentru trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2007, inculpatul Yilmaz Oguz a achiziţionat de la inculpatul Florea Gheorghe, contra sumei de 320.000 euro, un teren amplasat în oraşul Voluntari, în scopul de a construi ansamblul rezidenţial ATHOS prin intermediul firmei inculpaţilor Yilaz Oguz şi Filip Liliana, SC Real Construction Companies Group SA.

Inculpatul Yilmaz Oguz, cu complicitatea inculpatei Filip Liliana, i-ar fi oferit inculpatului Florea Gheorghe suma de 180.000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS. Ca urmare a demersurilor efectuate de Florea Gheorghe, Primăria Voluntari a emis certificatul de urbanism pentru proiectul rezidenţial ATHOS - Voluntari.

În 25 septembrie 2007, inculpatul Pandele Florentin Costel, în calitate de Primar al oraşului Voluntari, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Şerban Carmen Nicoleta (secretar al primăriei) şi Moscu Cristian Iosif (arhitect şef al primăriei), au eliberat, în fals, autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS, confirmând în mod nereal în conţinutul acestui act administrativ că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.

Cu toate că, în aceeaşi zi, emitenţii actului au revocat acest act administrativ (modalitate neprevăzută de lege), el a intrat, totuşi, în posesia inculpaţilor Yilmaz Oguz şi Filip Liliana care au demarat lucrările de construire imediat, în octombrie 2007. Astfel, au încheiat circa 60 de antecontracte de vânzare cumpărare pentru apartamente din ansamblul rezidenţial ATHOS, încasând aproximativ 5.000.000 euro.

În acest timp, funcţionarii Primăriei Voluntari implicaţi în emiterea acestui înscris nu ar fi făcut niciun demers pentru a se respecta legalitatea în privinţa construirii ansamblului rezidenţial ATHOS, primul demers de acest fel fiind realizat abia după începerea cercetărilor în prezenta cauză.

Pentru ca inculpaţii Yilmaz Oguz şi Filip Liliana să poată obţine avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizaţiei de construire, inculpaţii Pandele Florentin Costel, Şerban Carmen Nicoleta şi Moscu Cristian Iosif au emis în fals un nou document intitulat "anexă la certificatul de urbanism", omiţând să îl dateze şi să îl înregistreze.

În perioada noiembrie - decembrie 2007, inculpaţii Yilmaz Oguz şi Filip Liliana au folosit acest nou înscris falsificat pentru a solicita avizul de mediu de la Agenţia de Mediu Bucureşti şi pentru a obţine avizarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Judeţean Ilfov.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Yilmaz Oguz, Filip Liliana şi Florea Gheorghe, pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumei de 180.000 de euro.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti, care a decis, luni, achitarea celor şase acuzaţi.

Citește și: