Mihaela Gidei
Ionel Dancu
423 vizualizări 8 oct 2018

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat, luni, atribuţiile, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

 „În data de 8 octombrie 2018, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, potrivit deciziei publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Pe agenda oficială a preşedintelui Camerei Deputaţilor nu figurează, luni, nicio întrevedere.

Liviu Dragnea nu s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul instanţei supreme. În schimb, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au venit mai mulţi susţinători, dar şi contestatari ai liderului PSD.

Unul dintre contestatarii preşedintelui PSD a fost amendat cu suma de 500 de lei.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, în luna iunie, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

În motivarea deciziei de condamnare, magistraţii de la ÎCCJ arată că liderul PSD a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute.

"Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice", se arată în motivarea judecătorilor.

Apelul este judecat de Completul 1, condus de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Ilie Iulian Dragomir, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Membrii titulari ai completului de judecată sunt judecătorii: Neniţă Simona Cristina, Grădinaru Daniel, Dragomir Florentina şi Lefterache Lavinia Valeria, iar supleanţi sunt judecătorii Cobzariu Maricela, Enescu Dan Andrei, Şelaru Valentin Horia şi Cerbu Silvia.

Mai mulţi oameni îl aşteaptă, luni dimineaţă, pe Liviu Dragnea, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acolo unde este programat primul termen în apelul din dosarul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Jandarmii i-au dispersat pe susţinători, după ce le-au adus la cunoştinţă că pot fi amendaţi. Unii dintre ei s-au retras pe un alt trotuar din faţa sediului instanţei supreme.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, în luna iunie, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

În motivarea deciziei de condamnare, magistraţii de la ÎCCJ arată că liderul PSD a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute.

"Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice", se arată în motivarea judecătorilor.

Magistraţii au mai spus că gradul de pericol social al faptelor este evidenţiat de "modul în care funcţionari din cadrul instituţiilor publice, încălcându-şi obligaţiile de serviciu, acceptă să săvârşească fapte de natură penală sub diferite pretexte, lăsându-se influenţaţi şi intimidaţi de modul în care un preşedinte de Consiliu Judeţean înţelege să-şi exercite autoritatea, puterea şi influenţa în scopuri nelegale".

Citește și: