Ilinca Nazarie
87 vizualizări 23 aug 2019

Ploile din această vară şi valul de căldură din ultima perioadă au prins bine pepenilor cultivaţi în comuna ieşeană Probota. Pe final de vară, în doar zece zile, harbujii au fost recoltaţi şi trimişi la vânzare, fie în pieţele din Iaşi, fie către angro-uri din toată ţara. Iar câmpurile sunt aproape goale deja.

Vasile Pipirig a cultivat pepeni pe 10 hectare. De 19 ani se ocupă de acest lucru, împreună cu familia lui, iar anul acesta spune că recolta a fost cu 20% mai mare faţă de anii trecuţi.

„În cursul acestui an este o producţie bună faţă de anii anteriori şi ca preţ, producţie şi calitate. Ne-au ajutat ploile care au fost. Au mai fost ani ploioşi, dar e un an bun, putem spune că ne scoatem şi noi din cheltuieli şi chiar putem spune profit. Faţă de anul trecut, putem spune că avem cu 20% mai mult la hectar. Anul trecut să fi fost 40, anul ăsta să spunem vreo 50 de tone la hectar", a explicat Vasile Pipirig.

Acesta îşi vinde marfa în toată ţara.

„Am două maşini pe care le folosesc eu, împreună cu familia mea, cu copiii. Ce nu reuşim noi să ducem în Moldova - Bacău, Piatra Neamţ, Suceava, încărcăm în TIR. TIR-ul care este acum venit îl ducem la Braşov. L-am luat la bursă, plătesc omului şi transportă până în Braşov, unde vând tot angro. La Braşov vând cu 70 de bani kilogramul. E enorm de bine. Nu am dat niciodată aşa. În Braşov e 1,5 lei - 2 lei/kg şi noi dacă ducem cu 70 de bani, e bine. Aici dăm cu 40, 50 de bani, vin samsarii, e greu", a spus Vasile Pipirig.

De când a început recoltarea la Probota, sute de maşini ale intermediarilor au venit să cunpere pepeni chiar de la marginea câmpului. Cei mai mulţi sunt din Vrancea.

„Toate maşinile astea care încarcă, iau cu 40, 50 de bani. În pieţele Iaşului noi vindem cu 50, 60 maxim şi ei vând cu 2 lei. De exemplu, la CUG (piaţa de angro din Iaşi-n.r.) am lăsat o maşină cu 60 de bani, după ce am plecat eu era 2 lei kilogramul. Anul trecut am dat cu 30 de bani, uneori am dat şi cu 10 sau 15 bani kilogramul, nici muncile nu le-am scos atunci şi am rămas şi cu pepeni pe câmp", a declarat Pipirig.

În doar zece zile, cantitatea recoltată a fost vândută, iar acum singurii care mai au ceva harbuji sunt localnicii care vând la poartă, pe marginea drumului naţional ce trece prin sat.

„Producţia de anul ăsta e bunişoară faţă de anul trecut, am cu cinci tone mai mult pe suprafaţa pe care o am eu. E pământul slab, eu nu îmi permit să pun îngrăşământ. Unde sunt culturile mari, unde e asociaţie, producţia e bună. Eu dau harbuzul cu un leuţ şi rămân şi eu cu 1000-2000 de lei. Am investit cam 1500-2000 de lei la hectar. Vând cam de 2-300 de lei pe zi, să zic că merge vânzarea la stradă, unele zile sunt bune, altele nu, că la noi opresc maşinile care trec", a spus Constantin Roşu, unul dintre localnici.

În comuna ieşeană Probota sunt 120 de producători ce lucrează o suprafaţă de 350 de hectare.

„Anul ăsta, Probota se poate bucura de o producţie record la pepeni şi datorită faptului că vremea ne-a avantajat, dar şi datorită experienţei cultivatorilor din comună. Producţia a fost cu aproximativ 30-35% mai mare, mă refer la producţia care se poate vinde de pe un hectar, pentru că la cultura de pepeni nu toată cantitatea produsă poate fi vândută, din cauza mărimii, formei, gustului, momentului recoltării", a declarat Constantin Zamisnicu, primarul Comunei Probota.

Citește și: