Andreea Smerea
248 vizualizări 7 iul 2019
Meteorologii ANM au emis o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă duminică, de la ora 10.00, până luni la ora 22.00.

,,Duminică, 7 iulie, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când temperatura maximă se va situa în jurul a 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, au precizat meteorologii.

Totodată, aceştia au transmis că se vor înregistra schimbări treptate de temperatură în cursul nopţii de duminică spre luni, între 29-30 de grade, cu intensificări ale vântului. Luni vor fi momente în care se vor înregistra descărcări electrice, ploaie, vânt puternic şi posibil grindină.

,,Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta în cursul nopţii de duminică spre luni (7/8 iulie) îndeosebi prin intensificări ale vântului. Pe parcursul zilei de luni vor fi perioade cu descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului şi posibil, grindină. Temperatura maximă va fi de 29-30 de grade”, au mai adăugat meteorologii ANM.
 

Citește și: