Dan Straut
519 vizualizări 20 aug 2018

„Ar trebui să angajăm 700 de oameni pentru a avea siguranţă în circulaţia metroului, dar conducerea Metrorex a angajat directori şi personal de conducere în loc să asigure angajările la nivelul mentenanţei şi al celorlalte posturi necesare. Vom deschide în curând Magistrala 5 Drumul Taberei - cu cine vom lucra acolo?”, a declarat Ion Rădoi, la acţiunea de pichetare a Ministerului Transporturilor.

„S-a făcut un memorandum pentru a angaja 700 de oameni necesari la siguranţa circulaţiei. Am avut unele probleme tehnice şi avem chiar riscuri în siguranţa circulaţiei. Am ajuns ca un salariat să alerge în trei staţii. Este pentru prima dată în 39 de ani când ne confruntăm cu astfel de probleme”, a mai spus Ion Rădoi.

„În al doilea rând, nimeni nu spune cine se face vinovat de cei 111 milioane de euro - cine a aprobat, unde s-au dus banii, cine a semnat actele necesare”, a menţionat liderul sindical, referindu-se la procesul pierdut de statul român prin care Astaldi - constructorul Magistralei 5 de Metrou - ar urma să primească despăgubiri de întârziere a unor plăţi.

„Vom continua această mobilizare în fiecare zi, până joi, iar de luni, 27 august, vom ieşi la Guvern”, a mai precizat liderul sindical.

Întrebat dacă este posibilă o grevă generală la Metrou, Rădoi a răspuns: „Cu siguranţă avem în vedere şi o astfel de acţiune, în condiţiile în care Metrorex are un deficit de 95 de milioane de lei la buget, iar noi nu ne vom mai vinde forţa de muncă la fel de ieftin ca anul trecut”.

”În datele de 20,21,22 şi 23.o8.2018, circa 400 de sindicalişti USLM- salariaţi Metrorex şi reprezentaţi ai comercianţilor din metrou vor picheta Ministerul Transporturilor din Bucureşti”, se arată în comunicatul de presă emis la începutul lunii de Sindicatul Liber Metrou.

 

 

Citește și: