Loredana Ficiu
835 vizualizări luni, 10:21

„Nu au fost nişte negocieri oficiale (n.red. - cu sindicatele de la Complexul Energetic Oltenia, luni). Contractul colectiv de muncă pe care Complexul Energetic Oltenia îl are este valabil până în martie 2020, iar un proces de rediscuţie asupra salariilor, condiţiilor de muncă şi a timpului de muncă urmează a avea loc cu 1 martie 2019. Astăzi, a fost o întâlnire mediată între Ministerul Energiei, ca şi acţionar principal al companiei, cu directoratul Complexului Energetic Oltenia şi toţi reprezentanţii legali ai angajaţilor noştri. A fost o discuţie pe proiecţia de buget pe care Complexul Energetic Oltenia o pregăteşte pentru perioada următoare a fi aprobată şi pentru o găsire de soluţii pentru acest moment de a creşte veniturile angajaţilor noştri, ţinând cont de solicitările lor, venite începând cu vineri seara, când a avut loc prima acţiune de protest”, a spus, luni, Sorin Boza, preşedintele Directorului CEO, pentru Mediafax.

În cursul acestor discuţii, două soluţii au fost identificate, conform preşedintelui Directorului CEO: acordarea de vouchere de vacanţă de la 1 mai, pentru toţi salariaţii, în condiţiile în care anterior acest beneficiu nu era deloc prevăzut a fi acordat; creşterea salariilor cu 8,2% doar pentru personalul muncitor şi la total fond de salariu, ceea ce reprezintă o creştere de 12-13% a salariilor brute pentru muncitori.

Un salariu mediu lunar la CEO este de 4.871 de lei brut, iar câştigul mediu lunar brut, care include sporurile, al unui salariat ajunge la 5.420 de lei, conform reprezentantului Complexului.

„Cu această decizie reducem discrepanţele apărute, de-al lungul anilor, între salariile muncitorilor şi ale celor din administraţiile locale care au beneficiat, în perioada aceasta, de diferite creşteri. Ei au preluat propunerea noastră. Următorul pas pe care-l vom face este de a demara negocierile efective între administraţie şi partenerul social, vom porni de la aceste ipoteze deja agreate. Următorul pas este de a le pune pe hârtie, de a fi acceptate de către toată lumea şi încheiat un protocol şi un act adiţional la contractul de muncă”, a precizat Boza.

În aceste condiţii, negocierea pentru noul contract colectiv de muncă va fi devansată şi va începe cât mai curând, nu după 1 martie, aşa cum era programată.

Doru Vişan, secretar de stat în cadrul ME, a precizat, într-o intervenţie la Digi 24, că ministerul nu le poate acorda angajaţilor CEO o majorare de 45% a salariilor, aşa cum au solicitat aceştia.

De asemenea, preşedintele Directorului CEO a susţinut că activitatea Complexului nu este afectată şi că acţiunea sindicatelor este ilegală.

„Din păcate, având în vigoare un contract colectiv de muncă, mişcările colegilor noştri nu sunt nişte mişcări legale şi le-am reiterat propunerea de a relua activitatea urgent şi în paralel comisia de negociere administraţie - sindicate să îşi ducă la bun final ceea ce a început astăzi cu această întâlnire pe care am avut-o la Ministerul Energiei. Noi nu suntem afectaţi, termocentralele lucrează normal, producem energia care ne este solicitată de sistemul energetic naţional, nu avem probleme deosebite, însă, astăzi, consumăm din stoc. Prioritară, pentru noi şi pentru toţi angajaţii, este reluarea activităţii şi refacerea acestor stocuri”, a subliniat Boza.

După ce sute de salariaţi de la Roşiuţa, Jilţ Nord şi Jilţ Sud au început vineri protestele, şi angajaţii de la celelalte cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia au întrerupt lucrul, luni, cu aceeaşi nemulţumire legată de majorarea salariilor.

Din acest motiv, întâlnirea dintre conducerea societăţii şi sindicalişti, stabilită la sediul Ministerului Energiei, luni, la ora 15.00, a început mai devreme, la ora 8.30.

”Suntem în negociere la minister. Sunt mii de persoane care protestează, toată activitatea minieră este oprită”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine-Energie Oltenia.

Şi membrii Sindicatului Işalniţa, din Dolj, aparţinând Complexului Energetic Oltenia, au decis să se alăture colegilor din judeţul Gorj.

”Toate carierele miniere au oprit lucrul. Stimaţi colegi din Termocentrala Işalniţa, credem că este momentul să tragem şi noi un semnal de alarmă. Astăzi, când factorii de decizie sunt în şedinţă şi ne hotărăsc soarta, dacă încearcă să vină cu scuze sau alte mijloace de manipulare, nu mai trebuie să aşteptăm nicio secundă şi ar trebui să ieşim şi noi să tragem un semnal de unitate faţă de colegii noştri, minerii. Astăzi după-amiază sau cel târziu mâine colegii noştri din celelalte termocentrale cu care am luat legătura o să iasă la poarta fiecărei termocentrale fără să oprească lucrul să se solidarizeze colegilor mineri”, au precizat reprezentanţii Sindicatului Solidaritatea, pe pagina de Facebook.

Protestele au început vineri, după ce administraţia ar fi propus un buget de venituri şi cheltuieli fără majorări salariale şi fără vouchere de vacanţă pentru cei aproximativ 13.000 de angajaţi.

"Având în vedere posibilitatea producerii unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării Sistemului Energetic Naţional, precum şi pentru desfăşurarea cu rezultate optime a întâlnirii stabilite, este necesară reluarea imediată a activităţii de producţie. Conducerea societăţii îşi manifestă totală disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali în vederea soluţionării problemelor apărute", se precizează într-un comunicat de presă al CEO, remis MEDIAFAX.

foto: captură youtube.com

Citește și: