Corina VÂRLAN
3715 vizualizări 20 ian 2012

În oraşul Baia de Arieş din judeţul Alba, un singur român încearcă de patru zile să îşi facă vocea auzită, protestând pe scările primăriei locale. Demersul lui Nicolae Praţa, un localnic în vârstă de 37 de ani, a fost făcut public de către bloggerul Dan Ciulea, care a încărcat pe internet mai multe fotografii şi o înregistrare cu manifestaţia bărbatului.

Ciulea, în vârstă de 31 de ani, a fost, la rândul său, născut în oraşul Baia de Arieş, unde încă mai locuiesc părinţii săi, dar lucrează, în prezent, la Cluj ca inginer. Vizitând oraşul natal, el a aflat de la părinţi de protestatarul de la primărie. "Mi s-a părut ceva mai ieşit din comun, era un singur om", a declarat pentru gândul Ciulea.

Singurul demonstrant din micul oraş aflat în judeţul Alba a ajuns să îşi exprime nemulţumirile în faţa primăriei locale după ce a realizat un orar al protestelor, a obţinut o autorizaţie de la Poliţie şi şi-a explicat motivele în faţa primarului Gheorghe Bora.

"O să ajungem să stăm pe drum şi să mergem la puşcărie"

"Am considerat că este normal să se poată exprima dacă vrea acest lucru", spune primarul oraşului Baia de Arieş despre concitadinul său, Nicolae Praţa. I-a dat aprobare, aşa că de patru zile, între 14.00 şi 16.00, Praţa este prezent pe scările instituţiei şi strigă: "Jos Băsescu, jos Băsescu, jos Guvernu', jos Guvernu' " şi "La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua, Băsescu şi cu ai lui ne-au făcut beleaua".

Întrebat ce-l nemulţumeşte, Praţa enumeră "taxa auto", "emigrarea tinerilor" şi de "lipsa locurilor de muncă". "E ciudat", explică primarul Bora, pentru că protestatarul Praţa nu are nici maşină şi nici copii.

"Dacă nu ne dă locuri de muncă ce vreau să muncească? O să ajungem să stăm pe drum, pe garduri să ne uităm sau să furăm, să mergem la puşcărie", explică pentru gândul Nicolae Praţa. Bărbatul e hotărât să protesteze, conform autorizaţiei primite, până la finalul acestei luni. "Sunt angajat în faţa primăriei să protestez. Cred că asta o să îmi fie munca până la sfârşitul lunii", afirmă acesta.

Praţa: "Două ceasuri pe zi le pot pierde"

"Două ceasuri pe zi le pot pierde. Am pierdut mai mult timp în viaţă. Două ceasuri pe zi nu-i nimic, ca şi cum aş sta şi aş bea o cafea, un Ciuc...", a spus bărbatul, care nu se teme de ziua de mâine şi nici că nu va avea bani să trăiască din cauza protestelor desfăşurate zilnic.

Manifestantul nu are în prezent un loc de muncă stabil. Munceşte ca zilier, la "cine are nevoie, pe aici prin Baia, care mă cunosc". În principal se ocupă de tinichigerie auto, deşi a terminat şcoala profesională de bucătari-ospătari.

"Am fost de câteva ori pe litoral, am lucrat, dar e departe. De aici să pleci în fiecare vară şi numai în sezonul ăla, să lucrezi acolo ca ospătar..., nu am mai vrut să merg şi am învăţat mecanică auto. De zece ani tot mecanic auto, tot repar la maşini", povesteşte singurul protestatar din Baia de Arieş.

Protestatarul este supravegheat de o patrulă de poliţie

Ciulea, cel care l-a făcut cunoscut pe Praţa, este de părere că protestul bărbatului este unul real, care a reuşit să transmită un mesaj. "El a făcut mai multă vâlvă decât protestatarii din Bucureşti. Până la urmă ajută pentru că un protest asta vrea să facă, să transmită idei. El singur a ajuns să fie auzit în toată ţara", spune bloggerul.

Praţa nu se arată însă deosebit de încântat de mediatizarea cazului său şi spune că ar fi mai bucuros dacă ar fi luate în ţară diferite măsuri pentru a schimba situaţia actuală într-una mai bună. "Mai bucuros aş fi dacă s-ar întâmpla ceva în România. Eu pot rămâne şi singur, cum am fost până acum", ne-a explicat bărbatul. "Să facă ceva în România, să meargă mai bine să nu mai plece copiii pe dincolo şi să aibă locuri de muncă", a mai adăugat el.

Localnicii nu par nici ei deranjaţi de modul în care îşi exprimă Praţa nemulţumirile şi nu fac nimic pentru a-l opri. "Este o localitate mică. 90% dintre oameni se cunosc între ei, deci dacă ar fi vrut să îl oprească nu i-ar fi dat autorizaţie", crede Ciulea.

Dar protestul lui Nicolae Praţa este paşnic. Totuşi, bărbatul este supravegheat de către reprezentanţii autorităţilor locale, o patrulă de Poliţie trecând prin zonă în fiecare zi pentru a vedea cum se manifestă acesta.

Cine i se alătură lui Nicolae Praţa

Praţa spune că ar exista mai multe persoane care ar fi dispuse să îl susţină în timpul manifestaţiilor, dar că acestea se tem să nu fie concediate în cazul în care i s-ar alătura. Afirmă că un grup de peste o sută de persoane vor să primească autorizaţie de la Jandarmerie pentru a putea manifesta alături de el, sâmbătă. "Ar vrea să vină foarte mulţi, grupuleţe din astea, dar ei se gândesc că mai lucră la o fabrică, să îi dea afară, să îşi piardă serviciul pentru că mi se alătură mie", povesteşte acesta.

Iar primarul Bora îi dă dreptate. Văzând cât de cunoscut a devenit bărbatul care protestează zilnic pe treptele primăriei din Baia de Arieş sigur vor mai fi persoane care vor dori să iasă în evidenţă în acest fel.

Sursă video: YouTube (ciulea.ro)

Citește și: