144 vizualizări 13 mar 2019

”Românii din Regiunea de nord-estul ţării – una dintre cele mai sărace – vor primi între 5.000 şi 10.000 de euro pentru amenajări necesare pentru un standard normal de civilizaţie. Concret, este vorba despre eliminarea wc-urilor medievale din fundul curţii şi înlocuirea lor cu toalete în interiorul locuinţei, despre izolarea caselor şi montarea de ferestre termopan. Este un proiect pilot, finanţat în premieră în bugetul acestui an, care urmează să fie extins la nivelul întregii ţări. Poate părea minor, dar este esenţial pentru sănătatea şi siguranţa sanitară a comunităţilor şi, nu în ultimul rând, este şi o chestiune de respectare a drepturilor fundamentale ale omului”, se arată într-un comunicat de presă al PSD remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, această iniţiativă, care se adaugă multor altora, de la apărarea naţională până la chestiuni care ţin de viaţa cotidiană, ”ilustrează modul în care guvernarea PSD înţelege ce este important pentru oameni şi vine în sprijinul lor”.

”Aşadar, după majorarea consistentă a salariului minim şi a pensiilor, după ce am asigurat medicilor şi profesorilor venituri mai mari şi condiţii mai bune, vom încerca acum să rezolvăm o problemă dintotdeauna a satului românesc. Şi nu ne vom opri aici. România merită mai mult! Iar guvernarea noastră va aduce românilor toate lucrurile bune pe care le merită”, se mai arată în comunicatul PSD.

 

Citește și: