Teodor Bobei
510 vizualizări 22 aug 2019

Întrebat dacă, în calitate de absolvent de drept, a făcut vreun demers în justiţie împotriva unei persoane, Dan Barna a răspuns: „Schimbarea stă în fiecare dintre noi şi există două variante. Există varianta mersului în proces prin cazuri individuale, identificate eventual prin anchete sau cercetări personale. Nu am urmat această cale. Sau există calea cealaltă, în care cred foarte mult şi o promovez, a implicării politice".

Liderul USR a adăugat că implicarea „oamenilor cinstiţi şi competenţi" în politică creştele şansele unei comunităţi mai degrabă decât condamnarea unui "penal".

„România se poate repara dacă oameni cinstiţi şi competenţi îşi asumă să se ridice din confortul vieţii şi să intre în politică. Aceasta este opţiunea în care cred, pentru că totul e de fapt politică. Gropile din asfalt înseamnă politică, infecţiile din spitale înseamnă politică, manualele de proastă calitate înseamnă politică. Dacă oameni de calitate intră în politică avem o şansă noi toţi, nu trimiţând la puşcărie un penal sau altul, există organe care se ocupă de aceste cercetări, dar dacă noi toţi ne implicăm şi creştem calitatea oamenilor din politică, avem o şansă noi toţi ca şi comunitate", a mai declarat Barna.

Citește și: