2768 vizualizări 6 ian 2016

''Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă îngrijorarea cu privire la anunţul Republicii Populare Democrate Coreene de la 6 ianuarie 2015, conform căruia a testat o bombă cu hidrogen. Dacă se confirmă, aşa cum a subliniat şi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, testul nuclear efectuat de autorităţile nord-coreene încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi reprezintă o provocare la adresa păcii şi securităţii în regiune'', se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) remis miercuri MEDIAFAX.

Potrivit aceleiaşi surse, România, în calitate de preşedinte al Comisiei Pregătitoare a Organizaţiei privind interzicerea totală a testelor nucleare, va continua să monitorizeze cu atenţie evoluţiile privind dosarul nuclear nord-coreean şi implicaţiile sale în plan regional şi global.

România a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Comisiei Pregătitoare a Organizaţiei Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare (CTBTO), prin consens, în cadrul celei de a 45-a sesiuni a Comisiei Pregătitoare a CTBTO, care a avut loc la Viena, în perioada 16-17 noiembrie 2015. Funcţia este exercitată de reprezentantul permanent al României la Viena, ambasadorul Cristian Istrate, începând cu 2016, anul în care se aniversează 20 de ani de la adoptarea Tratatului şi înfiinţarea Comisiei.

Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, un anunţ-surpriză care complică eforturi deja dificile în vederea stopării activităţilor Phenianului de a se dota cu un arsenal nuclear. Anunţul a fost făcut de televiziunea de stat. O bombă nucleară este, în general, mai puternică decât o bombă nucleară. Oficiali sud-coreeni au anunţat că au detectat, anterior, un "cutremur artificial" în apropierea principalei instalaţii nucleare nord-coreene.

Informaţiile nu au putut fi confirmate din surse independente, în vreme ce experţii internaţionali au dubii că regimul de la Phenian a testat vreo bombă cu hidrogen, considerând că este vorba de o nouă minciună lansată în scop propagandist, după numeroase alte exagerări privind presupusul arsenal nuclear nord-coreean.

"Multe state fabrică dispozitive de accelerare a fisiunii. Regimul de la Phenian probabil că a reuşit să accelereze procesul de fisiune, dar nu înseamnă că a dezvoltat o bombă cu hidrogen", a explicat analistul Bruce Bennett, de la Institutul RAND, citat de CNN. "Explozia unei bombe cu hidrogen ar fi fost de zece ori mai puternică decât ceea ce susţine Phenianul", a adăugat el.

Preşedinţia Statelor Unite nu a putut confirma ipoteza prezentată de regimul Kim Jong-Un, iar serviciile secrete sud-coreene cred că este posibil ca regimul de la Phenian să mintă din nou, în scop de propagandă.

Citește și: