Biro ATTILA
1271 vizualizări 18 iun 2014

Gândul a obţinut în baza legii 544/2001 o copie a rechizitoriului prin care Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umnanităţii. În rechizitoriu, procurorul Parchetului General care a investigat dosarul a explicat că Vişinescu a încălcat regulamentele şi a dat dispoziţii care au în final au dus la moartea deţinuţilor politici.

CITEŞTE AICI RECHIZITORIUL INTEGRAL

CITEŞTE AICI PASAJUL RELEVANT DIN RECHIZITORIU:

►Fapta inculpatului VIŞINESCU ALEXANDRU, care în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice  care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat , prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunerea la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a deţinuţilor politici, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii contra umanităţii prev. de art.439 alin.1 lit.j cu aplic. art.5 din Codul penal.
{.....}

►Astfel, potrivit art.438 constituie infracţiune contra umanităţii săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile a următoarei fapte prevăzute de lit.j, respectiv persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional.
În nou reglementare infracţiunea se pedepseşte cu închisoare pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În raport de cele sus menţionate în cauză se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tratamente neomenoase astfel cum a fost reglementată de vechile dispoziţii ale vechilor coduri în vigoare de la data săvârşirii faptelor, elemente care se regăsesc în noua reglementare juridică prevăzută ca infracţiuni contra umanităţii de art.439 lit. j din noul Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective inculpatul, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat ,a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice  care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat , prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunerea la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a deţinuţilor politici, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal.

Trebuie menţionat faptul că noţiunea de tratamente inumane a fost definitivă de Curtea Europeană, pentru prima dată în cauza Irlanda c/Royaume-Uni din anul 1978, ca fiind acele acte prin care se provoacă victimei leziuni sau suferinţe fizice şi morale susceptibile de a produce puternice tulburări psihice. Aceste acte sunt săvârşite cu intenţia de a cauza suferinţe intense victimei.De asemenea, ca şi în materie de tortură, suferinţa trebuie să se situeze la un nivel de gravitate deosebit, să fie provocată de agenţi ai statului sau prin tolerarea ei din partea autorităţilor statale, ceea ce înseamnă că actele în sine pot fi săvârşite asupra victimei chiar şi de către particulari. În această din urmă situaţie, autorităţile statale se fac vinovate de fi permis săvârşirea unor asemenea acte sau, dacă ele s-au produs, eventual de neîndeplinirea obligaţiei de a urmări şi pedepsi pe autorii lor.

Pornind de la definiţia dată de Curtea Europeană „tratamentelor inumane”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cauză, faţă de momentul istoric – anul 1948 – situaţia de conflict, ca situaţie premisă, există între autorităţile statale comuniste care nu numai că au tolerat, dar au permis unor „agenţi ai statului” să acţioneze ca adevăraţi torţionari şi victimelor acestui regim de suprimare fizică sau psihică, ceea ce nu exclude cercetarea făptuitorilor şi sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni.

Relevant este în raport de dispoziţia de începere a urmăririi penale şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art.358 din Codul penal şi împrejurarea că folosirea forţei fizice asupra unei persoane privată de libertate, atunci când acest lucru nu este strict necesar prin raportare la comportamentul acelei persoane, este de natură să aducă atingere demnităţii umane şi poate constitui, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art.3 din CEDO care prevede că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (Decizia nr.2579/2009 Î.C.C.J. Secţia Penală).

Astfel, în calitate de comandant de penitenciar, Alexandru Vişinescu era direct responsabil de „viaţa deţinuţilor”, aşa cum se arată în Regulamentul de funcţionare a DGP, ceea ce înseamnă că ansamblul condiţiilor de detenţie era organizat sau cel puţin tolerat de către acesta. Decesele deţinuţilor politici au fost efectul unui cumul de factori ce făceau obiectul voinţei comandantului de penitenciar, acesta fiind singurul în măsură să ia decizii în materia condiţiilor de detenţie.

Este de notorietate faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid. Decesul deţinuţilor politici survenea în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceşti erau torturaţi fizic şi psihic.

Regimul de exterminare pus la punct de către Alexandru Vişinescu,  prin abuzurile şi încălcările grave sistematice ale drepturilor omului se baza pe următoarele elemente susţinute de acesta:
- Completa izolare în care erau ţinuţi deţinuţii politici.
Deşi dispoziţiile din codul penal( art. 28-44), interziceau, în genere, separaţiunea individuală, admiţând-o numai pentru condamnaţii de drept comun şi numai pentru o perioadă de maxim 2 ani de la începerea executării pedepsei, în practică, deţinuţii de la Penitenciarul Râmnicu Sărat au executat pedeapsa într-o totală izolare.
Supravieţuitorii au relatat faptul că deţinuţii politici erau separaţi de cei de drept comun şi că erau încarceraţi câte unul în fiecare dintre cele 35 de celule alocate acestui tip de deţinuţi.

Izolarea completă se referea la două aspecte:

-sistarea oricărei forme de comunicare cu exteriorul, fapt care implica întreruperea oricărui contact cu familia/cunoştinţele deţinutului.

Deşi art. 28-50 din codul penal, şi regulamentele aprobate de Ministerul Afacerilor Interne  au prevăzut posibilitatea ca ,condamnaţii să poată fi vizitaţi de familiile lor o dată pe lună, prin Ordinul 8492/53 al MAI s-a interzis dreptul la vorbitor.În acelaşi timp s-a interzis şi dreptul la corespondenţă, acestea acordându-se numai în cazuri speciale şi cu aprobarea conducerii MAI. Măsurile restrictive  impuse prin Ord. MAI a avut drept urmare ca deţinuţii care au comis infracţiuni contra securităţii statului, să fie rupţi ani de zile de famiile lor şi de realităţi, având o influenţă distructivă asupra stării lor morale.

Aşa cum am arătat mai sus, subalternii lui Vişinescu primeau ordine clare să nu permită niciunui deţinut să transmită vreo informaţie în exterior. Astfel, subalternii erau sancţionaţi dacă vreo scrisoare reuşea să treacă de porţile penitenciarului. De altfel, supravieţuitorii au arătat că în perioada în care au fost încarceraţi la Râmnicu Sărat nu au trimis nicio veste familiilor.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că vizitele erau complet interzise. Singurele persoane care puteau intra în celule erau comandantul, procurorii şi personalul medical, dar însoţiţi de un gardian.

-Interzicerea comunicării dintre deţinuţi. Practic, în toată perioada de detenţie deţinuţilor nu le era permis să vorbească între ei. Mărturiile supravieţuitorilor arată că aceşti comunicau totuşi prin diverse lovituri în pereţii celulelor, dar erau pedepsiţi foarte aspru dacă erau prinşi.

Izolarea extremă era o formă de tortură psihică accentuată prin lipsa unei ocupaţii a deţinuţilor.

-Deţinuţii nu aveau un program de socializare şi nu li se permitea să muncească

Practic, deţinuţii politici nu aveau nicio ocupaţie în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat, fapt care accentua tortura cauzată de izolarea în care aceştia erau ţinuţi, deşi în toate regulamentele cu privire la regimul în locurile de deţinere s-au prevăzut o serie de mijloace cultural-educative cu scopul reeducării condamnaţilor, cum ar fi: cititul presei, conferinţe, filme, cărţi etc.

Astfel, deţinuţii erau obligaţi să se trezească la ora 5 dimineaţa şi să stea în picioare sau pe scaunul din celulă până la ora 22 când i se permitea din nou să se aşeze pe pat. Lipsa de ocupaţie combinată cu interzicerea oricărei activităţi intelectuale aveau un efect devastator asupra psihicului deţinutului politic. Mai mult decât atât, deţinuţii erau supravegheaţi în mod continuu de gardieni şi pedepsiţi crunt dacă nu respectau regulile de mai sus.

Deţinuţii politici aveau dreptul la o singură plimbare de 20 de minute în fiecare zi. Cu această ocazie deţinuţii erau scoşi pe rând în curtea Penitenciarului, unde erau obligaţi să se plimbe cu capul în jos, cu mâinile la spate şi cât mai departe de ferestre astfel încât să nu intre în contact cu alţi deţinuţi.

Aşadar, deţinuţii politici nu aveau dreptul să desfăşoare nicio activitate fizică sau intelectuală şi nici să interacţioneze cu alte persoane pe tot parcursul executării pedepsei, reguli care aduceau grave atingeri integrităţii lor psihice şi duceau la deteriorarea stării lor generale de sănătate.

-Sancţiunile extrem de aspre şi disproporţionate faţă de gravitatea abaterilor deţinuţilor

Declaraţiile supravieţuitorilor, dar şi documentele oficiale ce se regăsesc în dosarele personale ale mai multor deţinuţi arată că sancţiunile se aplicau pentru cele mai mici abateri de la regulile interne.

Sancţiunile priveau în general diminuarea porţiei de alimente (care oricum era infimă aşa cum vom arăta în cele ce urmează), înrăutăţirea condiţiilor din celulă prin obligarea deţinuţilor să doarmă pe paturi fără saltele şi nu în ultimul rând aplicarea corecţiilor fizice.

Conform declaraţiilor supravieţuitorilor, deţinuţii politici erau bătuţi chiar şi fără să încalce vreo regulă sau vreun ordin. Corecţiile fizice erau parte a programului zilnic şi nu se făceau excepţii nici măcar în cazul celor aflaţi la pat.

Regimul alimentar deficitar şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare

În mărturiile supravieţuitorilor, tema lipsei hranei este una recurentă. Foştii deţinuţi prezintă în detaliu alimentele pe care le primeau şi care erau insuficiente. Lipsa hranei adecvate se reflecta în starea de sănătate a deţinuţilor. Documentele aflate în dosarele personale atestă faptul că aceştia sufereau de numeroase afecţiuni şi că toate erau agravate de faptul că erau foarte slabi.

În mod similar, actele de moarte arată că deţinuţii erau anemici şi sufereau de mai multe afecţiuni ale sistemului gastro-intestinal, asociate cu o alimentaţie proastă.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală, aceasta era deficitară, nu răspundea nevoilor variate ale deţinuţilor. Astfel, deţinuţii se confruntau cu afecţiuni care puteau fi ameliorate prin tratamente adecvate, dacă acest lucru ar fi fost permis de conducerea penitenciarului.

Aşa cum am arătat, deţinuţii înaintau numeroase solicitări de acordare a asistenţei medicale adecvate, cereri care erau ignorate de cele mai multe ori sau respinse fără motive temeinice.

Relevat în acest sens este cazul deţinutului Plăcinţeanu Gheorghe care a fost lăsat efectiv să moară, negându-i-se acordarea de asistenţă medicală de specialitate.

Aşa cum reiese din declaraţiile supravieţuitorilor şi din situaţia înregistrată în toate centrele de detenţie descrisă mai sus, condiţiile de viaţă din unităţile de detenţie duceau la îmbolnăvirea deţinuţilor. Or, lipsirea deţinuţilor de îngrijiri medicale, în condiţiile în care afecţiunile de care sufereau erau uşor de tratat, îndeplineşte fără putinţă de tăgadă elementul material al infracţiunii de omor.

-Condiţiile mizere din celule

Un element determinant în regimul de exterminare construit de Alexandru Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat este cel al condiţiilor în care erau ţinuţi deţinuţii politici. Cu privire la această problemă nu a existat o reglementare legală, actele normative în vigoare în acea perioadă prevăzând doar obligaţia de a asigura  cazarea condamnaţilor.

Conform descrierilor supravieţuitorilor şi documentelor de arhivă studiate de către experţii IICCMER, celulele erau foarte mici şi mobilate cu un pat de fier cu saltea de paie, un taburet şi o sobă mică pe cărbuni.  Supravieţuitorii au povestit că ferestrele nu erau izolate, motiv pentru care ploaia şi ninsoarea putea intra cu uşurinţă în celulă. În ciuda frigului greu de suportat, deţinuţii primeau o singură pătură cu care nu puteau să se încălzească.

Frigul care începea să se resimtă încă din luna septembrie ducea la îmbolnăvirea deţinuţilor de afecţiuni respiratorii grave care, asociate cu lipsa îngrijirilor medicale, contribuiau la deteriorarea stării generale a deţinuţilor şi chiar la deces.

Toate elementele prezentate mai sus au fost elaborate de Alexandru Vişinescu cu ocazia organizării regimului de exterminare a deţinuţilor politici. Luate împreună, privite ca un tot, aceste elemente au dus la anihilarea lentă a deţinuţilor politici.

În concret, deţinuţii erau supuşi unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii şi de orice alte persoane, condiţii de cazare mizerabile, frigul insuportabil din celule, sancţiunile fizice crunte pentru abateri minore, hrana deficitară  şi nu în ultimul rând lipsa oricărei activităţi care să dea sens vieţii deţinuţilor în cadrul penitenciarului. Regimul impus nu impunea sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Toate aceste elemente luate împreună au provocat moartea mai multor deţinuţi aşa cum s-a menţionat mai sus.

Decesul deţinuţilor politici survenea astfel, în urma unui proces lent, dar eficace,prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic.

Până în prezent din documentele studiate a fost identificat un număr de 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui VIŞINESCU ALEXANDRU. În anii 1956-1963 la Râmnicu Sărat s-au înregistrat mai multe decese ale unor deţinuţi, respectiv 14, cauzate de: cancer, colaps cardio-vascular, insuficienţă circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecţiuni ale aparatului digestiv, aşa cum rezultă din procesele-verbale de constatare a decesului. În aceste acte medicale sunt consemnate de către medic semnele vizibile ale malnutriţiei. Dintre cazurile notabile în care relele tratamente la care au fost supuşi deţinuţii au condus în cele din urmă la deces, menţionăm pe cele ale lui Ion Mihalache, Plăcinţeanu Gheorghe, Dobre Gheorghe, Rădulescu Pogoreanu Victor şi Romniceanu Mihail.

Cazurile de deces cunoscute, alături de cazurile de deţinuţi grav bolnavi tratate cu neglijenţă înregistrate la penitenciarul în discuţie, în perioada conducerii lui VIŞINESCU ALEXANDRU, indică nerespectarea regulamentului penitenciarului şi interpretarea abuzivă şi în defavoarea deţinuţilor a acestuia, prin nerespectarea condiţiilor de îngrijire medicală şi întârzierea procedurilor de spitalizare.

Prin activitatea întreprinsă în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, inc. Vişinescu Alexandru a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, încălcând prevederile art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora:,,nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, precum şi a dreptului la liberă exprimare, prevăzut de art.19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.”

Mobilul săvârşirii crimelor împotriva umanităţii l-a constituit politica deliberată şi urmărită consecvent de regimul existent la putere în acea perioadă pentru reprimarea, persecutarea sau exterminarea unor grupuri de oameni- în speţă pe criterii politice- pentru că aceştia constituiau un pericol actual sau potenţial împotriva sistemului politic instaurat în România.

Citește și: