Gandul.info
Elvira Gheorghita
29502 vizualizări 18 aug 2013

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat, pentru Mediafax, apropiaţi ai familiei.

Informaţia a fost confirmată de rudele lui Cioabă, care au precizat, pentru Mediafax, că decesul s-a produs la 11.10, în urma unui stop cardio-respirator.

UPDATE 17.25 Dorin Cioabă, fiul regelui romilor, Florin Cioabă, care a murit în această dimineaţă, spune că familia sa nu are bani să plătească spitalizarea şi operaţia din Antalya şi cere ajutorul statului român. Suma este de 350.000 de dolari.

UPDATE 13.30  Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi adus în ţară în cursul zilei de luni, în funcţie de încheierea formalităţilor la Ambasada României din Turcia, transportul urmând să fie făcut cu un avion privat, au declarat, pentru Mediafax, apropiaţi ai familiei.

UPDATE 13.10 La solicitarea membrilor familiei, în demersurile pentru repatrierea lui Florin Cioabă se va implica şi Ministerul de Externe. Potrivit Mediafax, reprezentanţi ai Ambasadei României la Ankara şi ai Departamentulului Afaceri Consulare din Centrala MAE de la Bucureşti vor participa la repatrierea regelui romilor.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai familiei.

Fiul acestuia, Dorin Cioabă, declara sâmbătă că tatăl său a ieşit din comă, este în stare stabilă şi se reface după intervenţia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie.

Dorin Cioabă a mai spus că tatăl său se simte "mai bine" după intervenţia făcută vineri, despre care afirma că a fost una "salvatoare".

Tot Dorin Cioabă a spus că la spitalul Akdeniz Üniversitesi a fost adusă, pe banii familiei, aparatură medicală închiriată, necesară pentru tatăl său.

În urma operaţiei, Florin Cioabă a avut nevoie de concentrat trombocitar, folosit la transfuzii de sânge, au declarat, tot sâmbătă, apropiaţi ai familiei.

Potrivit surselor citate, la spitalul din Antalya au venit mai multe rude ale lui Florin Cioabă şi alţi membri ai comunităţii romilor.

La intrarea în spital, rudele au stat cu afişe în mână, prin care cereau sânge pentru Cioabă, grupa sanguină a acestuia fiind 0 cu RH pozitiv.

Apelurile către potenţiali donatori au avut ecou la peste 20 de romi care se aflau în Antalya şi câţiva turci.

Medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioabă, vineri seară, un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Procedura, una extrem de riscantă, a durat patru ore şi s-a încheiat cu succes.

Potrivit unor apropiaţi ai familiei, medicii care i-au montat lui Cioabă dispozitivul sunt renumţi în Turcia şi în lume pentru astfel de intervenţii prin care, practic, pacientului i se instalează o inimă artificială.

Intervenţia a făcută după ce Florin Cioabă, aflat în stare gravă şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.

Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat că, potrivit informaţiilor primite din partea medicilor din Antalya şi din partea echipei medicale din România, starea de sănătate a lui Florin Cioabă nu permite momentan repatrierea acestuia.

"În cazul în care se va pune problema transferului pacientului Florin Cioabă în România, MS în colaborare cu MAI vor sprijini familia pacientului şi vor pune la dispoziţia acestora avionul SMURD, costul transportului, respectiv al combustibilului şi al taxei de aterizare, fiind suportat de către familia pacientului", a mai precizat MS.

Tot MS a informat, joi că au fost de la început în legătură atât cu familia lui Florin Cioabă, cât şi cu Secţia Consulară a Ambasadei României în Turcia, care a facilitat legătura cu spitalul din Antalya prin translatorul pus la dispoziţia familiei.

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au obţinut informaţii despre starea lui Florin Cioabă de la medicii din spitalul din Antalya şi, ulterior, au ţinut legătura permanent cu doctorul Şerban Brădişteanu, care se afla la unitatea medicală unde este internat acesta, pentru a vedea care este situaţia medicală şi pentru a sprijini, din punct de vedere medical, familia, în caz de nevoie, s-a arătat într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că Florin Cioabă nu are o leziune cerebrală ireversibilă, dar starea lui este gravă, circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, capacitatea de contracţie a inimii este redusă şi sunt afectaţi rinichii, având nevoie de suport renal.

Şerban Brădişteanu a spus, pe Aeroportul "Henri Coandă", la revenirea în ţară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că în prezent se vorbeşte despre şansele acestuia de a rămâne în viaţă, starea lui fiind gravă.

"Starea lui Cioabă este foarte gravă, în acest moment vorbim de şansele de a rămâne în viaţă, nu de recuperare", a precizat medicul.

Şerban Brădişteanu a mai spus că circulaţia spre creier a fost afectată din cauza infarctului, dar nu se poate vorbi de leziuni cerebrale ireversibile, ci de "stupoare cerebrală". De asemenea, capacitatea de contracţie a inimii este redusă, dar Florin Cioabă recuperează zilnic, iar infarctul i-a afectat şi rinichii, fiind instalat un sistem de suport renal.

Medicul a adăugat că intervenţia promptă şi profesionalismul medicilor din Turcia au făcut ca Florin Cioabă să înceapă să recupereze după infarct, dar starea lui rămâne în continuare foarte gravă.

Brădişteanu a precizat că a avut o cooperare foarte bună cu echipa medicală care îl îngrijeşte pe Florin Cioabă în Antalya, din care fac parte neurologi, cardiologi, internişti, anestezişti, şi în continuare va ţine legătura permanent cu aceştia.

Întrebat cine l-a solicitat să meargă în Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioabă, medicul Şerban Brădişteanu a spus că rugămintea a venit din partea preşedintelui Traian Băsescu.

"Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă", a spus Brădişteanu.

Întrebat cine a suportat costurile, Brădişteanu a spus că toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioabă.

Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a plecat miercuri noapte spre Antalya, pentru a stabili dacă Florin Cioabă, care a suferit luni după-amiază un preinfarct, ar putea fi operat acolo sau ar putea fi transportat în România.

Premierul Victor Ponta a catalogat, vineri, drept revoltător faptul că preşedintele Traian Băsescu a avut "nesimţirea" ca, după ce "i-a făcut dosar penal", să-l sune pe medicul Şerban Brădişteanu şi să-l roage să meargă în Turcia pentru a analiza starea de sănătate a lui Florin Cioabă.

Victor Ponta a spus, vineri, într-o conferinţă de presă la Suceava, că statul român intervine în cazul unui cetăţean român aflat într-o situaţie cu totul specială în afara ţării.

"Dacă e vorba de un cetăţean român aflat într-o situaţie specială, copii, cazuri cu totul speciale, statul român, atât cât putem să ne permitem, nu putem foarte des, sigur că, pe cheltuiala statului român, intervenim în situaţii cu totul şi cu totul speciale", a spus Ponta.

Fiul autointitulatului rege al romilor, Dorin Cioabă, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că tatăl său a suferit, luni după-amiază, un preinfarct şi este în comă indusă, la un spital din Antalya.

"Tata a suferit un preinfarct ieri după-amiază (luni după-amiază, n.r.), el se ştia cardiac, însă nu a mai avut probleme de foarte mult timp. Probabil au fost călduri foarte mari şi asta i-a activat problemele medicale. Eu am vorbit cu el de dimineaţă şi era foarte agitat, iar acum ştiu că este într-o comă indusă medical", spunea atunci Dorin Cioabă, care se afla în Turcia.

Secretarul general al Asociaţiei Ţiganilor Căldărari, Ioan Stănescu, declara marţi, pentru MEDIAFAX, că Florin Cioabă este "în stare foarte gravă".

"Este în stare foarte gravă. A consumat apă rece, apoi a stat la cald, la 50 de grade, şi apoi la climă. A făcut pneumonie, apoi preinfarct. Medicii i-au băgat o sârmă, adică un stent", a spus Stănescu.

Citește și: