2076 vizualizări 5 nov 2007

Terente, Vasili Ştefan pe numele lui adevărat, era cel mai frumos flăcău din satul de lipoveni Caracliu, judeţul Tulcea. S-a născut într-o familie de pescari, în 1895, a luptat în Primul Război Mondial, fratele-i mai mare fiindu-i ucis pe front.

S-a reîntors în zona Brăilei unde a avut şi două tentative de a trăi „normal“, de a fi în rândul lumii.  Vasili n-atinsese pragul vârstei de 20 de ani când s-a căsătorit cu Ustinia, fata lui Calistrat, fată frumoasă şi cuminte. Au avut patru copii împreună, capul familiei muncind pentru întreţinerea acesteia, şi nu în zadar, căci se pare că a ajuns căpitan de şlep. Ustinia se îmbolnăvi şi muri de ciumă, împreună cu cei doi copii mai mici. Ceilalţi doi prunci muriră înecaţi, fără a fi găsiţi.

Supărarea nu putea fi înecată decât în băutură, unul din tovarăşii pe care şi-i făcu Vasili-Terente în cârciumă fiind chiar viitorul socru, Achim Parfenie. Ca-n poveşti, acest Achim avea trei fete: cele mari urâte şi rele, cea mică, o zână de copilă, Avdotia Arina. Inimă zburdalnică, această Arina se îndrăgostise de un grec pe care, evident, tatăl său nu-l dorea de ginere. Soluţia: căsătoria cu Vasili.

Nu, n-au trăit fericit până la adânci bătrâneţi şi nu a mai durat mult până ce Făt-Frumos s-a transformat în Zmeul-Zmeilor. Sora cea mai mare a Cenuşăresei, Rahila, se îndrăgosti de cumnată-său şi, pentru a-l cuceri, ticlui un plan: îl aduse prin vicleşug pe grec la casa Arinei, iar Terente-Vasili îşi găsi soţia sărutată de fostul rival. Iute la mânie, soţul, presupunându-se încornorat, îşi scoase cuţitul  şi-şi înjunghie consoarta. Fata fu dusă de urgenţă la un spital din Brăila şi scăpă cu viaţă.

Terente-Vasili fu încarcerat şi se pare că a suferit unele abuzuri. Evadă din închisoare cu ajutorul unui gardian tânăr care simpatiza cu cauza lui. Presa începu să hrănească legenda: Ediţie specială, ediţie specială! A evadat Terente! Terente, senzaţii violente!

Povestea a prins şi lumea, oricât de incredibil ar părea, l-a-ndrăgit.

I-au dedicat chiar şi cântece, în care narau cum îşi bate el joc de jandarmi.

Avem de-a face cu un film serial, iar acest episod se sfârşi repede şi trist pentru Terente. Împreună cu un alt tâlhar dădu o spargere la un magazin. Amândoi fură închişi. Exasperat din cauza torturilor şi cu sângele îmbătat de gustul primei evadări, prizonierul scăpă iarăşi.

Ziariştii părură a da iarăşi de capătul păţaniei şi relatară cum Didina, o cocotă isteaţă, adusă la puşcărie de comandantul acesteia, lăsă să-i scape agrafa de păr chiar în palma lui Terente.

Nu mai exista cale de întoarcere. Terente a fugit în bălţi şi şi-a format o mică bandă, împreună cu doi veri ai săi, cărora le-a promis că se vor haiduci. Pentru început, prada consta în provizii pe care şi le făceau de prin gospodăriile oamenilor, pentru a supravieţui. Curând însă căpătară mai mult curaj şi începură să atace vasele pline de mărfuri. Luau tot ce puteau, unii zicând că le împărţeau săracilor de prin satele vecine ce nu le trebuia lor. 

Prima crimă nu întârzie mult. În noaptea de Sfântul Ion, în 1924, Terente îl ucide pe şeful de post căruia îi căzuse cu tronc chiar Didina, devenită, de la întâmplarea cu acul de păr, favorita lui Terente.

Lucrurile începură să se precipite, crimele să se înmulţească, faima să crească.

 
Preferatul damelor

Cum-necum, Terente îşi câştigă renumele de amant extrem de viril. Până şi doamnele de familie bună visau să fie iubite de el. Scrisori înflăcărate şi parfumate îi erau trimise prin curieri tainici. Unele dintre emiţătoare erau onorate cu vizite inopinate. Nevoia de inedit l-a împins pe Terente să răpească două fete de pension, pe Netty Herovici, 17 ani, şi Sylvia Bernescu, 22 de ani. Autorităţile promiseră fabuloasa sumă de 200.000 de lei pentru cine îl prinde pe Terente, viu sau mort. Fetele au fost eliberate după o săptămână, Sylvia fiind convinsă să scrie un roman despre zilele de captivitate. Cotidianul Dimineaţa anunţa că, pe 28 octombrie (1924), la patru luni după răpire, începe foiletonul „În ghearele lui Terente“. Cotidiane de prestigiu, ca Daily Express (Marea Britanie), Corriere della Sera (Italia), Neue Freie Press (Austria), ori ca altele din Franţa, Ungaria, şi-au trimis reporteri speciali la Brăila. La poşta centrală se primeau scrisori din toată ţara pe numele banditului, majoritatea de la femei. Terente a devenit o marcă: de ciorapi de damă, chiloţi şi pălării.


Armata, mobilizată împotriva maestrului camuflajului

Terente umbla deghizat prin Brăila şi-şi permitea să chefuiască şi la restaurantele elegante din centru, deşi era dat în urmărire generală. Şi asta pentru că avea o garderobă impresionantă: uniforme militare, straie de turc, de preot, de rabin, de damă, peruci, bărbi, perciuni. A inventat chiar şi o nouă formă de tâlhărit: prin scrisori. Negustorii, cârciumarii erau somaţi să pună o sumă de bani într-un loc anume, scrisoarea încheindu-se astfel: „Dacă nu te supui, cum a ajuns scrisoarea asta la tine, voi ajunge şi eu. Terente“

Şeful Marelui Stat Major al Armatei a pus la bătaie uriaşa sumă de 1.620.000 de lei pentru a declara zonă de război cei 360 de kilometri din jurul localităţilor Brăila-Ghecet-Măcin şi Brăila-Hârşova-Ghindăneşti. Presa titra că armata s-a pregătit ca la Plevna, dar nu avea mare succes, pentru că soldaţii, necunoscători ai regiunii, se luptau inutil cu ţânţarii, lipitorile şi şerpii. Au fost arestaţi mai mulţi nevinovaţi (printre care toţi cei care se numeau Terente).

Blocada a fost în cele din urmă ridicată, dar s-a continuat să se acţioneze cu ajutorul soldaţilor îmbrăcaţi în civil. Terente a decis că e mai bine ca el şi cei doi veri ai săi să fugă în străinătate. Aşa au şi făcut şi au petrecut trei ani în Bulgaria, Serbia şi Grecia.


Sfârşitul

În aprilie 1927, Terente s-a întors în Bălţi. În noaptea de Înviere s-a dus la casa preotului Filip Terente din satul natal şi a necinstit-o pe soţia acestuia. Nu e greu de ghicit ce s-a întâmplat apoi. Preotul l-a afurisit, lumea întreagă întorcându-se împotriva lui. Pescarii s-au alăturat jandarmilor, ştiindu-i locurile unde se ascunde. Chiar fratele preotesei, Silvestru Artimov, a dat peste el, pe 4 iunie, în păpuriş, la Piatra Fetei. Jandarmul ezitase să tragă, deoarece banditul îi strigase că e şef de patrulă în civil. A tras până la urmă, glontele perforându-i maxilarul. În curtea postului de jandarmi a fost împuşcat mortal, crezându-se că vrea să evadeze.

La cererea autorităţilor, cadavrul a fost despărţit de cap şi de penis (care, într-un fel, i-a asigurat şi nemurirea, datorită mărimii impresionante), care au fost trimise la Institutul Medico-Legal Mina Minovici, din Bucureşti.


INFO PLUS

Brand-ul Terente

Faima banditului a devenit repede un brand în epocă, iar admiraţia doamnelor pentru calităţile sale fizice l-a calificat rapid pentru ca numele său să fie luat de mărci de ciorapi de damă şi chiloţi.

Citește și: