Cosmin Pirv
130 vizualizări 3 aug 2019

Omul de afaceri Remus Rădoi, patronul firmei de pază la care fostul adjunct al IPJ Olt, Nicolae Alexe, a apelat în noaptea în care era căutată Alexandra Măceşanu, a declarat pentru MEDIAFAX că le-a reproşat poliţiştilor măsurile blânde luate într-un dosar în care era cercetat un rival de-al său, Nicuşor Oacă, la care, se pare că au descins şi poliţiştii în noaptea când era căutată fata de 15 ani. Oacă spune, însă, că audierile au fost în dosarul lui, nu în dosarul crimelor.

Rădoi a declarat că a fost solicitat să ajute în acest dosar în care Nicuşor Oacă este acuzat de cămătărie şi de „multe alte lucruri”.

„Am prezentat peste 40 de victime la DIICOT Olt, care nu aveau puterea şi curajului de a merge să depună o sesizare la Poliţia Caracal, spun aceste victime în declaraţii datorită faptului că era de notorietate legătura apropiată dintre şeful Poliţiei Caracal şi liderul grupării”, a spus Remus Rădoi.

El spune că Nicuşor Oacă era acuzat în dosar nu numai de cămătărie şi că a formulat o sesizare la DIICOT prin care a arătat că dosarul nu a fost bine instrumentat.

„De mult mai multe (a fost acuzat-n.r.), şi acele victime nu numai că îl acuzau, ci au depus o plângere pe care şi-o susţin în continuare. Dosarul, datorită faptului că s-a făcut o sesizare că n-a fost bine instrumentat la DIICOT Olt a fost preluat de DIICOT Bucureşti Central”, a mai declarat Remus Rădoi, care spune că sesizarea a fost făcută de el, „împreună cu mai multe victime”.

Întrebat de ce s-a implicat atât de mult în acest dosar, omul de afaceri a spus că a făcut acest lucru în calitate de „cetăţean indignat”.

„Ar trebui să fii nemuţumit dacă empatizezi cu acele victime după ce le auzi poveştile. Înainte de ridicarea infractorilor de acasă ni se spune că vor fi arestaţi, că există probe beton, iar în ziua ridicării de acasă constaţi că li s-a dat doar control judiciar. Din postura aceasta de cetăţean indignat de o măsură foarte blândă, având în vedere că cunoşteam faptele din dosar, cunoşteam ceea ce depuseseră oamenii. Mi s-a părut oripilant, având în vedere ce fapte, ce gravitate aveau în dosar, iar măsura foarte blândă care s-a dispus”, a mai spus Rădoi.

El recunoaşte că i-a reproşat aceste lucruri şi fostului adjunct al IPJ Olt, Nicolae Alexe, şi spune că nu este mulţimut de răspunsurile pe care le-a primit.

„- I-aţi şi reproşat asta domnului Alexe?
- Sigur.
- Şi aţi fost mulţumit de răspunsurile pe care vi le-a dat?
- Niciodată. Mi s-au părut nişte oameni care vin la serviciu doar ca să îşi ia salariul şi care nu au niciun fel de implicare sufletească, ba mai mult de multe ori i-am suspectat de colaborare cu părţile celelalte. Nu pe domnul Alexe direct”, a precizat Remus Rădoi într-o discuţie cu corespondentul MEDIAFAX.

La rândul lui, Nicuşor Oacă susţine că dosarul la care face referire Remus Rădoi se referă strict la cămătărie.

„Doar de cămătărie. (...) Mi s-ar face nişte acuzaţii că aş fi dat bani la două persoane. De fapt, domnul Rădoi a dus 40 de persoane pe care le-a convins să depună (reclamaţii-n.r.), dar în anchete a reieşit că nu este adevărat, doar cele două persoane pe care le-a influenţat. (…) Da, sunt audiat, sunt cercetat în continuare. O să mergem în instanţă să devedim dacă este adevărat sau nu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicuşor Oacă.

Despre rivalitatea dintre ei, Nicuşor Oacă admite că este veche şi că ar fi pornit de la o agresiune asupra unui amic de-al lui.

„Vine de-a lungul anilor, mi-a bătut un prieten pe care îl cheamă Iliescu, în faţă la bancă, l-a tîlhărit, şi pentru care este, a fost şi condamnat la 3 ani cu suspendare. Şi nu se opreşte, deşi acum mi se pare strigător la cer să te foloseşti de moartea unor copii nevinovaţi ca să ieşi tu în evidenţă. El în continuare face tot posibilul să mă discrediteze şi să mă acuze de nenumărate fapte care nu îmi aparţin”, a spus Oacă.

Remus Rădoi are însă o altă versiune cu privire la această întâmplare: „Am fost atacat de un om de-al lui şi m-am apărat. Am primit o amendă penală pentru aceea, aş face-o ori de câte ori s-ar impune şi ori de câte ori condider că legea nu ne apără”.

Despre legăturile dintre Remus Rădoi şi fostul adjunct al IPJ Olt, Nicolae Alexe, Nicuşor Oacă crede că „se folosesc unul de altul”.

„Legătura pe care o are cu domnul Alexe, după cum reiese şi din conversaţiile dânsului de pe Whatsapp, după cum a dus şi martorii pe care i-a influenţat la DIICOT să spună tot ce a vrut domnul Alexe, tot domnul Alexe a făcut acest dosar pe care mi l-a făcut mie de cămătărie. Iese totul la iveală, legăturile dintre Rădoi Remus şi domnul Alexe, fostul adjunct şef la IPJ Olt. Pur şi simplu se folosesc unul de altul”, a spus Oacă.

„L-am cunoscut la începutul anului 2019, într-un cadru legal, ajutând la această operaţiune, nu am avut alte dialoguri sau întâlniri persoanele cu dânsul, decât strict legate de acest dosar şi pe probleme solicitate de dânşii de crimă organizată”, a spus, referitor la aceste acuzaţii, Remus Rădoi.

Patronul firmei de pază ar fi fost solicitat, de către fostul adjunct al IPJ Olt, în noaptea în care era căutată Alexandra Măceşanu, să ajute pentru identificarea unei maşini.

Adjunctul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, Nicolae Eugen Alexe, care era împuternicit pe această poziţie, a fost demis de fostul şef al Poliţiei Române, Ioan Buda (demis, la rândul lui) în urma neregulilor din cazul fetei ucise în Caracal.

Citește și: