297 vizualizări 8 iul 2019

"Au fost 136.000 de elevi înscrişi aproximativ, s-au prezentat 129.000. Deci primul semnal de alarmă e ce s-a întâmplat cu cei 6.000 de elevi ? Care au fost motivele pentru care nu s-au prezentat la examen? 84 de elevi au fost scoşi din examen, un număr exagerat de mare aş putea spune, pentru că ştiau că pedeapsa este destul de drastică, doi ani de zile nu se mai pot apropia de examenul de bacalaureat dacă au avut tentativă de fraudă", a declarat Ecaterina Andronescu, la Antena 3.

Ministrul Educaţiei a remartcat şi judeţele care au obţinut peste media naţională, respectiv Clujul - cu un procent de aproape 81%, Iaşi - 76%, Bacău - 75%.

Alte patru judeţe au procente de promovabilitate între 70% şi 75%, respectiv Sibiul, Galaţiul, Braşovul şi Capitala.

CITEŞTE ŞI: Toate informaţiile despre rezultatele la Bacalaureat 2019, în timp real

"La polul celălalt, deci cu rezultatele cele mai slabe, avem din păcate Ilfovul- cu 38%, Giurgiu - cu 47%, Harghita - cu 50%. Vom putea reveni cu date suplimentare pentru că noi ne-am uitat într-un timp care nu ne-a permis să deducem mai multe concluzii în legătură cu acest examen. Am primit în această perioadă sute de mesaje de la elevi, pe telefonul meu personal, ei invocă dificultatea subiectelor, dar un subiect este uşor dacă l-ai învăţat. Examenul de Bacalaureat nu se poate pregăti într-o săptămână sau două înainte de susţinerea efectivă a probelor. Un examen se pregăteşte în toţi anii de liceu", a completat ministrul Educaţiei.

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost publicate, luni, fiind înregistrate 177 de medii de 10, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

Primele rezultate au fost publicate de ministerul Educaţiei pe site-ul bacalaureat.edu.ro şi pot fi consultate aici: bacalaureat.edu.ro/IndexHarta.aspx">http://bacalaureat.edu.ro/IndexHarta.aspx

Contestaţiile pot fi depuse luni, în intervalul orar 12:00-16:00.

Între 9 şi 12 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie.

Candidaţii care nu au promovat se pot înscrie pentru a doua sesiune de examen, în perioada 15 - 19 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

* susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
* susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
* obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului.

Citește și: