12679 vizualizări 2 feb 2016

Proiectul, iniţiat de un grup de parlamentari, propunea iniţial ca ziua de 10 mai să fie Ziua Declarării Independenţei României, însă iniţiativa legislativă a fost respinsă de plenul Senatului.

Comisia de specialitate din Camera Deputaţilor a modificat proiectul şi a decis adoptarea cu amendamente a propunerii legislative, în sensul modificării datei de 10  mai cu data de 9 mai, "pentru respectarea adevărului istoric".

"Se declară sărbătoare naţională ziua de 9 Mai - Ziua Proclamării Independenţei României", stabileste proiectul de lege, intitulat "Lege pentru declararea zilei de 9 Mai – Ziua Proclamării Independenţei României, ca zi de sărbătoare naţională. "

Potrivit proiectului, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale organizează manifestări prilejuite de sărbătorirea zilei de 9 mai, scrie b365.ro.

Fondurile necesare pentru organizarea diverselor evenimente prilejuite de Ziua de 9 Mai pot fi asigurate şi din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

Proiectul de lege se află pe ordinea de zi a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor de miercuri.

Citește și: