Gandul.info
Mihai Draghici - Mediafax
880 vizualizări miercuri, 16:47

"Există grave semne de întrebare referitoare la acţiunile colegilor noştri americani, acţiuni care sunt în contradicţie cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, inclusiv amplasarea lansatoarelor terestre Mk-41 în România şi Polonia", a declarat Vladimir Iermakov, potrivit agenţiei Sputnik şi postului Russia Today, în cursul unei dezbateri organizate de o comisie a Adunării Generale ONU.

Potrivit oficialului rus, Statele Unite au început în iunie instalarea în România şi Polonia a sistemelor antibalistice Aegis şi a lansatoarelor MK-41, care pot fi folosite pentru atacuri cu rachete de croazieră având rază medie de acţiune.

În urmă cu o săptămână, Washingtonul a acuzat Administraţia Vladimir Putin că încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), avertizând că armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus dezvoltat prin încălcarea acestui acord. "În privinţa Tratatului INF, am încercat să transmitem de câţiva ani Rusiei mesajul că ştim despre încălcarea de către ei a acestui Tratat. Am arătat Rusiei dovezile pe care le avem că încalcă Tratatul. Dezvoltă o rachetă balistică având rază medie de acţiune, prin încălcarea Tratatului INF. Acesta este un fapt pe care l-am demonstrat. Statele Unite nu vor retragerea din acest Tratat şi, categoric, nu intenţionăm să încălcăm acordul. Le cerem aliaţilor noştri sugestii despre direcţia care trebuie urmată pentru a face Rusia să se conformeze. Acesta este obiectivul, Rusia să se conformeze. Dar dacă Rusia continuă să spună că nu încalcă Tratatul, deşi avem dovezi clare, atunci diplomaţia trebuie intensificată şi trebuie să găsim alte modalităţi pentru a aduce Rusia la masa discuţiilor. Este foarte important. Ne vom consulta cu aliaţii, ei ne-au cerut să ne consultăm. Europenii sunt foarte preocupaţi despre această situaţie şi înţelegem de ce", a declarat ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison.

Kay Bailey Hutchison a dat asigurări că Washingtonul va încerca să găsească soluţii diplomatice, dar, dacă riscurile vor persista, ar putea recurge la acţiuni militare. "Măsurile de contracarare ar putea include eliminarea rachetelor dezvoltate de Rusia prin încălcarea acestui Tratat. Dacă Rusia va continua acţiunile de înarmare, vom încerca să dezvoltăm capabilităţi prin care să eliminăm rachetele care pot lovi ţările aliate din Europa şi statul american Alaska. Deci, presupun că este şi în interesul nostru, şi în cel al Canadei. Avem riscuri nord-atlantice, dar şi la nivel european", a subliniat oficialul SUA. Ulterior, Washingtonul a dat asigurări că nu se referă la un atac împotriva Rusiei, ci la intensificarea capabilităţilor defensive.

Statele Unite acuză Rusia că dezvoltă un sistem balistic terestru cu rază medie de acţiune. Rusia a respins acuzaţiile. La rândul său, Administraţia Vladimir Putin a acuzat că sistemul antirachetă din România riscă să conducă la anularea INF.

MAE rus: Sistemul antibalistic din România poate genera anularea INF.

"Sisteme balistice americane sunt instalate în România, iar curând vor apărea şi în Polonia. Dacă această problemă rămâne nerezolvată, Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare ar putea fi ruinat. În mod clar, Statele Unite vor fi responsabile de anularea Tratatului", a afirmat recent Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe. "Vom fi pregătiţi să purtăm discuţii despre viitorul Tratatului oricând şi oricum. Nu există motive să se spună că Rusia ar încălca acest acord", a subliniat oficialul rus.

În iulie, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat îngrijorare, la întrevederea cu omologul său american Donald Trump, în legătură cu "sistemul antibalistic global" al Statelor Unite, care include elemente instalate în România. "În calitatea de mari puteri nucleare, avem o responsabilitate specială pentru menţinerea securităţii internaţionale. Este vital - şi am menţionat acest lucru în cursul negocierilor -, este crucial să nuanţăm dialogul în materie de stabilitate strategică, securitate mondială şi neproliferarea armelor de distrugere în masă", a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă organizată la Helsinki alături de Donald Trump. "Le-am transmis colegilor americani o notă cu un număr de sugestii specifice. Credem că este necesar să continuăm colaborarea în problema dezarmării, în domeniile militar şi tehnic. Acest lucru include prelungirea Tratatului pentru limitarea armamentului strategic ofensiv. Este o situaţie periculoasă cu sistemul american de apărare antibalistică la nivel global. Este vorba de problema implementării Tratatului Forţelor Nucleare ntermediare (INF). Şi, bineînţeles, agenda referitoare la neinstalarea armelor în spaţiu", a adăugat Vladimir Putin la întâlnire.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

Sistemele antibalistice instalate de SUA în România şi Polonia constituie încălcări ale Tratatului INF, a acuzat în decembrie 2017 Ministerul rus de Externe, denunţând montarea unor elemente antirachetă în Japonia şi avertizând că Rusia va lua măsuri militare pentru a face faţă noilor riscuri. Rusia a condamnat cu fermitate decizia Statelor Unite de a vinde Japoniei sisteme antibalistice de tip Aegis. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a explicat că elementele antirachetă din Japonia sunt parte a planului SUA de a crea un "sistem antibalistic global". Moscova susţine că instalaţiile antirachetă ale Statelor Unite au dublă utilitate, defensivă şi ofensivă.

În septembrie 2017, administraţia Vladimir Putin a îndemnat Statele Unite să revină la respectarea Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF). "Avem o serie de solicitări pentru Statele Unite şi le transmitem în mod clar. Principala noastră solicitare adresată Statelor Unite este să revină la respectarea Tratatului forţelor nucleare intermediare, pe care îl încalcă prin instalarea sistemelor antirachetă Aegis pentru uz terestru în România şi prin planul de a le instala în Polonia. Aceste sisteme sunt de uz dublu, putând fi folosite atât antibalistic, cât şi pentru atacuri cu rachete de croazieră; instalarea acestor sisteme este interzisă de Tratatul INF", afirma în septembrie 2017 Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

Citește și: