Adina Oşan - Mediafax
Diana Stancovici
481 vizualizări 27 apr 2015

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia Judeţeană Sibiu, bărbatul care a provocat incendiul era în stare de ebrietate.

"În data de 26 aprilie, în jurul orei 23.00, poliţiştii au prins şi reţinut un sibian, în vârstă de 28 de ani, care, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un incendiu de proporţii reduse pe faţada clădirii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu. În foarte scurt timp, poliţiştii au reuşit lichidarea incendiului", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reţinut şi va fi cercetat pentru ultraj, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Surse din rândul poliţiştilor care erau în sediul IPJ în momentul atacului spun că bărbatul era băut şi abia se putea ţine pe picioare, iar din această cauză, după ce a aruncat prima sticlă incendiară, din cele trei cu care venise, s-a rănit. Astfel, a fost spart geamul de la uşa de intrare în sediu şi a fost arsă rama uşii.

Din cauza rănilor pe care şi le-a provocat, bărbatul a primit îngrijiri medicale la faţa locului de la un echipaj SMURD, fiind transportat apoi la spital, însă nu a rămas internat.

"Un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină pe strada Revoluţiei (unde este sediul IPJ Sibiu - n.r.), pentru un bărbat care a suferit arsuri pe spate dorsală şi arsuri ale membrelor superioare. I s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri", a declarat corespondentului MEDIAFAX Bianca Săbău, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul care a încercat să incendieze sediul IPJ Sibiu a mai fost în trecut cercetat pentru tâlhărie, furturi, tulburarea liniştii publice şi alte fapte cu violenţă, el fiind eliberat din închisoare în urmă cu două luni.

Citește și: