1371 vizualizări 7 mai 2007

La Sânnicolau Mare, porţile fabricilor se închid de cinci ori pe an. O dată de Anul Nou, apoi de Paşte, de 1 Mai, de ziua uzinei şi de Crăciun. În rest, se munceşte non-stop, 24 din 24, fără ca maşinăriile să facă pauză. De câţiva ani încoace, micul orăşel din vestul ţării a intrat într-un proces de dezvoltare care i-a adus renumele de localitate fără şomeri, cazul fiind singular în ţară. De 1 Mai, a fost liber, iar majoritatea muncitorilor au ieşit la o bere şi-un mic. Nemţi, italieni, austrieci şi chiar chinezi s-au aşezat în Sânnicolau Mare, unde au pus pe picioare afaceri de miliarde de euro. Acum se confruntă cu o mare problemă: lipsa forţei de muncă. „Prin 1995 au apărut primele contacte cu marile fabrici care s-au înfiinţat la noi în oraş. Din 1997, a început să funcţioneze fabrica de cabluri, apoi cea de rezistenţe şi aşa mai departe”, spune Dănuţ Groza, viceprimarul Sânnicolaului. Delphi, firma care produce instalaţii electrice pentru maşini scumpe ce se fabrică în vestul Europei, a ajuns să aibă acum în jur de 5.000 de angajaţi. Zoppas, cea cu rezistenţele, plăteşte aproape 4.000 de oameni. Apoi, o companie care face pantofi de firmă care nu se vând în România a mai adus câteva sute de locuri de muncă. Italienii au simţit şi ei că e rost de făcut bani şi şi-au deschis firme în cel mai vestic oraş al României. Au dat-o pe tâmplărie, iar acum sunt specialişti ai mobilei. De curând, un chinez şi-a făcut buletin de Sânnicolau şi nu a ratat ocazia de a deschide un restaurant cu specific asiatic. Şi treaba merge ca pe roate. Mii de oameni din Sânnicolau şi localităţi din apropiere au un loc de muncă şi câştigă un salariu cu care încearcă să-şi întreţină familiile.

Pentru că nu prea mai este forţă de muncă, conducerile fabricilor de la Sânnicolau Mare caută muncitori cu disperare. Au ajuns să îi aducă din alt judeţ. „Sunt autobuze care aduc muncitorii din comunele şi satele din împrejurimi. La nivel de zonă ne confruntăm cu probleme mari pentru că nu mai este forţă de muncă. Nu demult, cei de la firmele mari au trecut graniţa judeţului, de unde aduc oameni. Am înţeles că de la Secusigiu, un sat din judeţul Arad”, mai spune vicele Groza. Cică au încercat să aducă sârbi şi unguri ca să facă rezistenţe şi cabluri, dar costurile ar fi fost, totuşi, cam mari. Unii cereau bani prea mulţi, alţii aveau nevoie de vize.

Sânnicolaul este un oraş mic. Are sub 15.000 de locuitori, iar înainte de venirea investitorilor străini trăia din câteva fabrici micuţe. Una de filatură, alta de saci de iută sau de ciorapi, ba chiar de plăci aglomerate. Acum, sânmiclăuşenii au fost reprofilaţi şi fac cabluri pentru Mercedesuri sau alte maşini scumpe, la care nici măcar nu-şi permit să viseze. Chiar dacă un muncitor simplu câştigă între 7 şi 10 milioane pe lună, oamenii nu se plâng. Au un ban sigur, dar şi muncesc în trei schimburi. „Este bine şi pentru oraş, pentru că se plătesc impozite, vin bani la buget. Vă spun, nu există firmă, cât ar fi de mică, să nu facă angajări. E nevoie mare de oameni care să lucreze”, mai zice edilul celui mai vestic oraş al ţării. Veştile, pe de-o parte, sunt bune. Pe de alta, dau mari bătăi de cap. Adică o nouă firmă importantă deschide o filială la Sânnicolau Mare, iar „vânătoarea de angajaţi” e gata să înceapă. În oraşul timişean vine o societate germană care produce bioenergie, iar conducerea Sânnicolaului se gândeşte serios la mai multe posibilităţi de a aduce oameni la muncă.

Citește și: