911 vizualizări sâmbătă, 08:53

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Arad, scandalul a avut loc vineri seara în zona Boul Roşu şi a fost sesizat prin numărul de urgenţă 112.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de jandarmi şi unul al Poliţiei locale. Aceştia au solicitat şi intervenţia unei ambulanţe, după ce au constatat că unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal avea nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit jandarmilor, din primele verificări reise că scandalul a izbucnit după ce soţul femeii a văzut-o pe aceasta că intenţionează să urce într-un taxi împreună cu celălalt bărbat. Soţul femeii a devenit violent şi l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe celălalt bărbat.

„În urma verificărilor preliminare efectuate s-a constatat faptul că, femeia împreună cu unul dintre bărbaţi intenţionau să urce intr-un taximetru, moment în care au fost observaţi de soţul femeii. Acesta a deschis uşa autoturismului şi a început să-l lovească pe celălalt bărbat cu pumnii şi picioarele, provocându-i mai multe răni. Celălalt bărbat a răspuns atacului, iar la un moment dat a spart cu piciorul parbrizul autoturismului”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Arad.

Bărbatul rănit a fost transportat la spital.

Cei doi bărbaţi vor fi cercetaţi în continuare de poliţişti pentru loviri şi alte violenţe şi distrugere.

Citește și: