Loredana Ficiu
Ionut Jifcu
2071 vizualizări 15 sep 2016

Primăria Scoarţa a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea grupului sanitar al şcolii gimnaziale, însă cererea a fost respinsă, pe motiv că unitatea de învăţământ are, deja, autorizaţie sanitară de funcţionare.

În prezent, elevii folosesc toaleta din curtea instituţiei, construită în urmă cu peste 40 de ani, care nu beneficiază de alimentarea cu energie electrică şi apă curentă. Anual însă, şcoala a primit, la cerere şi în baza unei declaraţii pe propria răspundere, autorizaţie sanitară de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Conducerea şcolii şi autorităţile locale au constatat recent că obţinerea acestui document îi împiedică să reabiliteze, fără să folosească bani din bugetul local, cele două toalete realizate odată cu înfiinţarea şcolii, în anul 1972.

„Am solicitat, pe proprie răspundere, la DSP Gorj autorizaţie de funcţionare a şcolii şi pentru acest an de învăţământ, asta deşi ştiam că nu ne conformăm, noi având cele două toalete vechi, în curtea şcolii şi nu în incinta acesteia. Am obţinut cu greu documentul, ca să văd acum că mai bine nu îl cereream, deoarece banii ceruţi de noi, pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală, nu ni s-au dat tocmai pe motiv că avem autoriziţie sanitară de funcţionare”, a declarat directorul unităţii de învăţământ, Marcel Bălaşa, la deschiderea noului an şcolar.

Primarul comunei le-a transmis părinţilor elevilor că va solicita anularea autorizaţiei.

„Proiectul nostru de obţinere a fondurilor pentru construirea unor grupuri sanitare noI, în incinta şcolii, a fost respins de Ministerul Dezvoltării, pentru că noi am făcut tot posibilul ca şcoala noastră să nu se afle în lista ruşinii şcolilor, fără acest document. Din păcate, am aflat abia acum, cu o săptămână înainte de data limită de depunere a proiectelor, că trebuie să ne anulăm autorizarea sanitară dacă vrem fonduri pentru această investiţie. O să încercăm să facem însă asta în cel mai scurt timp”, a declarat primarul Ion Stamatoiu.

Condiţiile de la şcoala din Scoarţa îi nemulţumesc şi pe părinţii elevilor, care speră într-o rezolvare a situaţiei, în viitor.

„Copiii mei sunt obligaţi să folosească WC-ul din curte, un adevărat focar de infecţie, pentru că nu au unde să-şi facă nevoile. M-am şi mirat că un astfel de grup sanitar a fost autorizat sanitar. Sper însă să se rezolve problema”, a declarat, corespondentului Mediafax, unul dintre părinţii elevilor de la Şcoala Scoarţa.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj le-au transmis autorităţilor că autorizaţia de funcţionare a şcolii se poate anula, la cerere, după un control al DSP care să arate că grupul sanitar nu corespunde. Procedura durează însă, în timp ce proiectele se pot depune până pe 20 septembrie.

„Potrivit legii, şcolile se pot autoriza sanitar pe declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului. Dacă acesta vrea să anuleze autorizaţia, valabilă timp de un an, poate să ceară acest lucru în scris la DSP Gorj. Mai exact, poate să ceară un control la şcoală, o echipă a instituţiei se va deplasa acolo, contra cost, se va constata că toaletele nu corespund, iar autorizaţia se poate anula. Verificatorii pot impune însă solicitanţilor o perioadă de conformare. Procedura nu se poate face însă, din păcate, într-o săptămână”, a declarat reprezentantul Biroului Autorizări din cadrul DSP Gorj, Loredana Ocolişanu.

200 de lei este costul controlului DSP pentru anularea autorizaţiei de funcţionare a Şcolii Scoarţa. Procedura va împiedica unitatea să acceseze fondurile de 800.000.000 de lei, oferite de MDRAP la începutul acestui an şcolar.

„Nici nu ştiu să mai fie şi alte situaţii similare în judeţ. Este, din păcate, aberant ce se întâmplă, deoarece primarii şi directorii chiar fac eforturi mari să autorizeze şcolile şi grădiniţele ca apoi aceste documente să îi lase fără finanţarea necesară pentru reabilitarea grupurilor sanitare. O să încercăm şi noi să-i ajutăm, să vedem însă cum putem face asta, pe cei de la Scoarţa. În Gorj, nu avem unităţi fără autorizare sanitară de funcţionare, cele rămase fără acest document fiind oricum în curs de autorizare”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Georgeta Popescu. 

1 din 5 şcoli din România nu are autorizaţie sanitară sau aviz ISU

Una din cinci clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară şi nici aviz de la ISU. În total, 4.221 de clădiri şcolare din întreaga ţară necesită aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi autorizaţie de sănătate de la direcţiile de sănătate publice, potrivit cifrelor oficiale transmise de Ministerul Educaţie. De asemenea, tot la nivel naţional, sunt 20.710 clădiri care nu au aceste avize şi autorizaţii, însă nu toate le necesită, aici fiind implicaţi mai mulţi factori, cum ar fi anul de construcţie, reabilitarea/renovarea acestora. Datele comunicate de Ministerul Educaţiei mai arată că, în România, funcţionează 18.746 de instituţii de învăţământ cu personalitate juridică, care operează în 26.733 de clădiri. În ceea ce priveşte unităţile de învăţământ din Capitală, primarul general Gabriela Firea a declarat că în jur de 500 de şcoli ar avea probleme cu avizele ISU.

Citește și: