Andrei Dumitrescu - Mediafax
721 vizualizări 30 oct 2013

Potrivit Poliţiei Române, şeful BCCO Constanţa Aurelian Pavel şi şeful Serviciului Antidrog Cristian Victor Lipan au fost sancţionaţi cu "trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut".

Ofiţerii Corpului de control al ministrului şi cei ai Direcţiei de Control Intern din Inspectoratul General al Poliţiai Române (IGPR) au fost trimişi la Constanţa după ce de numele structurii specializate în combaterea criminalităţii organizate s-au legat două scandaluri.

Patru poliţişti de la BCCO Constanţa au fost trimiţi în judecată, în 10 septembrie, fiind acuzaţi că, în noaptea de 2 spre 3 mai, au sechestrat un investigator sub acoperire din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), l-au dezbrăcat şi l-au bătut cu o bâtă, sub ameninţarea pistolului, pentru a recunoaşte că este ofiţer de poliţie şi a fost pus să îi testeze

Ulterior, BCCO Constanţa s-a aflat în mijlocului unui nou scandal, după ce, în presă a fost publicată o listă, pe care şeful structurii, Aurelian Pavel, ar fi trecut o serie de cadouri de Crăciun destinate şefilor de la Bucureşti.

Este vorba despre o listă apărută într-un material publicat de enational.ro care conţine numele chestorului Florentin Robescu, adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorului Claudiu Cucu, directorul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate şi adjunctul acestuia, chestorul Constantin Bolboşanu, al chestorului Cătălin Dragotă, fost director al Poliţiei Capitalei, în prezent şef al Direcţiei de Ordine şi Siguranţă Publică, al chestorului Tache Bocănială, fost adjunct al Poliţiei Române, şi cel al comisarului şef Liviu Ungureanu.

Din listă rezultă că ofiţerii ar fi trebuit să primească, de la subalternii din Constanţa, peşte şi sticle de vin şi whisky.

Suse din MAI precizau pentru MEDIAFAX, în 11 iulie, că băuturile şi peştele care ar fi trebuit să ajungă la şefi din IGPR, din partea subalternilor de la BCCO Constanţa, reprezentau cadouri pentru Crăciunul din 2009, dar nu au mai fost trimise.

Lista ar fi ajuns pe masa anchetatorilor chiar în contextul verificărilor declanşate în urma agresiunii căreia i-a căzut victimă ofiţerul DGA.

Citește și: