Biro ATTILA
2644 vizualizări 2 apr 2014

Preşedintele CJ, Adrian Duicu, şi şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea, sunt suspectaţi de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, după ce ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile.

Soţia şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea este angajată în cadrul Poliţiei Judiciare a DNA şi unele surse au explicat pentru gândul că aceasta viza o fincţie de conducere în această structură. Şeful IPJ i-a promis lui Adrian Duicu protecţie şi inetrvenţii în cauzele penale. În acelaşi timp sora lui Ştefan Ponea este judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti şi a deliberat în dosarul de incompabilitate a lui Adrian Duicu deschis de ANI în 2012. Ştefan Ponea va fi adus şi el la audieri la DNA în Bucureşti. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat miercuri dimineaţa, o serie de descinderi la sediile Consiliilor Judeţene Mehedinţi şi Caraş Severin, dar şi la alte adrese de firme şi persoane. DNA a anunţat că a deschis un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie. Pentru că potrivit Noului Cod Penal procurorii nu pot spune pe cine anchetează şi pentru că CSM nu a reglementat comunicarea cu presa DNA nu poate furniza numele suspecţilor. În schimb DNA a anunţat că sunt vizate două persoane cu funcţii de conducere din Mehedinţi care sunt suspetate de următoarele infracţiuni: 

"În perioada 2012-2013 şi în cursul lunii ianuarie 2014, folosindu-se de influenţa conferită de funcţiile publice deţinute, două persoane din două  instituţii publice ale judeţului Mehedinţi au determinat funcţionari din cadrul unor instituţii de interes public din acelaşi judeţ să îndeplinească acte de serviciu în favoarea intereselor  personale ale celor doi sau ale apropiaţilor ( rude şi patroni de societăţi comerciale de la care obţineau în schimb direct sau indirect foloase necuvenite).  Aceste influenţe au fost exercitate pentru:
-   numiri şi menţineri în  funcţii de conducere la unele instituţii publice sau numiri ale  unor apropiaţi în funcţii de conducere;
- aprobarea scoaterii din domeniul public şi concesionarea către apropiaţi la un preţ „convenabil”, de suprafeţe de teren intravilan situate în centrul municipiului Orşova ( în condiţiile în care erau înscrise în cartea funciară a localităţii Orşova ca aparţinând domeniului public al Statului Român şi astfel nu puteau fi trecute în domeniul privat şi nici concesionate);
- determinarea unor funcţionari de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi să deconteze către anumite societăţi comerciale servicii medicale presupus neefectuate
- determinarea unor agenţi economici din judeţul Mehedinţi să încheie contracte de publicitate sau sponsorizare, în condiţii favorabile unui post de televiziune local
- permiterea unor persoane neautorizate să aibă acces  la informaţii care – la acel moment – nu erau destinate publicităţii, astfel încât anumiţi agenţi economici să obţină folos necuvenit şi condiţii financiare avantajoase şi împiedicarea altor agenţi economici să participe la o licitaţie  publică. Corelativ, dezavantajarea autorităţii publice contractante (Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, instituţia publică beneficiară a bunurilor ce aveau să fie dobândite prin achiziţie publică)
- avantajarea unei anumite persoane prin furnizarea subiectelor la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de şef serviciu la Consiliul Judeţean Mehedinţi, în detrimentul altor persoane.", arată DNA într-un comunicat de presă

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că printre instituţiile publice vizate este şi Consiliul Judeţean (CJ) Mehedinţi, instituţie condusă de Adrian Duicu (PSD), unde la ora transmiterii acestei ştiri sunt mai multe echipaje de poliţişti şi procurori DNA.

De asemenea, sursele citate au spus că au loc percheziţii şi la sediul unei firme care furnizează serviciile de salubrizare şi apă-canal din Orşova, şi care aparţine preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu, al cărui fiu, Valentin Popescu, director al DGASPC Mehedinţi, îl are ca naş pe Duicu.

În acest dosar sunt vizate şi mai mute firme de construcţii din Drobeta-Turnu Severin care au contracte cu instituţii publice locale, dar şi cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), au mai arătat sursele judiciare.

În acelaşi timp ANI a demarat procedurile de verificare a averii pe care o deţine Adrian Duicu. În 2012 ANI l-a declarat incompatibil pe Adrian Duicu pentru că în 2011 în calitate de consilier judeţean a aprobat o serie de contracte cu firme la care era acţionar. "DUICU Ioan Adrian, în calitate de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, deoarece a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor Consiliului Judeţean Mehedinţi nr. 48/28.10.2008, prin care se aprobă închirierea unui teren, în suprafaţă de 250 mp, situat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, către S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L., respectiv nr. 104/31.08.2009, prin care se aprobă vânzarea a două corpuri  de proprietate din Municipiul Drobeta Turnu Severin către S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L, societate în care DUICU Ioan Adrian deţine calitatea de asociat, încălcând, astfel, prevederile art. 46, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare", a arătat ANI în 2011.

Ce avere a declarat Duicu

Adrian Duicu, aflat la primul mandat de preşedinte al CJ Mehedinţi, are, potrivit declaraţiei de avere din iunie 2013, un teren de 1.000 de metri pătraţi la Orşova, dobândit prin concesiune în 2006, împreună cu soţia sa, precum şi o casă de 200 de metri pătraţi, tot în Orşova, cumpărată tot în 2006. Preşedintele CJ are şi un autoturism Peugeot din 2008, în declaraţia de avere nefiind specificate conturi şi depozite bancare, investiţii sau împrumuturi care să depăşească 5.000 de euro.

Totodată, Duicu are de restituit două credite în valoare totală de 74.500 de lei, ambele contractate în 2006 şi scadente în 2016.

În anul fiscal anterior declaraţiei de avere, Adrian Duicu a avut din indemnizaţia de consilier judeaţean un venit anual de 3.054 de lei, iar ca preşedinte al instituţiei a încasat 26.098 de lei. Soţia acestuia a obţinut 10.536 de lei ca administrator la SC Invest Petroleum Impex SRL.

Presa locală a relatat, de-a lungul anilor, despre afacerile derulate de preşedintele CJ Mehedinţi prin firme înregistrate pe numele soţiei, Mariana, şi al mamei sale, Ana Duicu, care deţin mai multe benzinării în Drobeta-Turnu Severin şi în comuna natală - Topleţ, precum şi un hotel la ieşirea din Drobete-Turnu Severin, dar şi clinica medicală Romrad-RMN, care funcţionează în Policlinica Spitalului Judeţean.

Citește și: