Biro ATTILA
Andrei Luca POPESCU
2304 vizualizări 30 oct 2014

Senatorul PDL de Constanţa Gigi Chiru este urmărit penal pentru luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii, în acest dosar procurorii DNA făcând 22 de percheziţii în această dimineaţă, la Bucureşti şi Constanţa.

Chiru este acuzat de procurori că pe 19 august 2010 a cerut de la un om de afaceri şi de la un martor care l-a şi denunţat la DNA, suma de 1,5 milioane de euro, care urma să fie mascată în spatele unui contract de împrumut fictiv. Chiru, din funcţia de inspector şef al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est, urma să favorizeze grupul de firme Eolica Dobrogea din România, Eolica Dobrogea AG şi Eolica Dobrogea X Gmbh.

„Concret, în schimbul acestei sume de bani, suspectul a promis ca, de la nivelul funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii Sud-Est Constanţa, să sprijine interesele patrimoniale ale acestei persoane juridice în proiectele aflate în derulare privind construcţia de parcuri eoliene în Dobrogea. Totodată, pretinderea a fost făcută şi în vederea asigurării protecţiei juridice a grupului de firme respectiv în litigiile existente cu concurentul, grupul Cez România”, arată DNA într-un comunicat de presă.

Pe 23 septembrie 2011, Chiru a primit de la omul de afaceri 300.000 de euro, cu promisiunea că va primi şi restul de 1,2 milioane de euro. Totul s-a făcut în numele contractului de împrumut încheiat cu un an în urmă. Drept garanţie că va primi banii, Chiru a pus gaj pe 5% din acţiunile firmei Eolica Dobrogea România.

”Suspectul Chiru Gigi Christian a disimulat adevărata natură a dispoziţiei şi circulaţiei banilor, în contracte de împrumut, respectiv de cesiune de creanţă”, arată procurorii DNA.

În declaraţiile sale de avere date ca senator, în 2012, 2013 şi 2014, Chiru a completat date false cu privire la creanţele deţinute, nemenţionând contractul de împrumut şi cel de cesiune de creanţă.

Citește și: