1219 vizualizări 8 oct 2007

În lumea romană, în vederea căsătoriei se semnează doar un angajament de dotă. Altfel, nu se merge la vreo instanţă de tipul primarului sau preotului pentru a se semna vreun contract. Libertăţile sfârşesc însă aici, deoarece se face dragoste doar noaptea, fără lampă (ar fi apărut pete pe soare!). Este momentul naşterii moralei conjugale.

În evul mediu carnea devine echivalentă păcatului. Creştinismul este cel care ge-neralizează această morală, justificând-o prin apropierea sfârşitului lumii (păcatul ori-ginar este un act trupesc iniţiat de femeie: „Prin femeie a apărut păcatul şi tot prin ea vom muri cu toţii”). Interdicţiile se referă la practicarea incestului, nudităţii, homosexualităţii, so-domiei, coitului în perioada menstruaţiei. Relaţiile sexuale ce nu au ca scop imediat procrearea se înrudesc cu prostituţia.

Prin secolul al XVI-lea, în Italia, adulterul se pedepseşte cu închisoarea şi oricine sărută o femeie căsătorită sau văduvă poate primi o pedeapsă corporală sau poate fi chiar decapitat (Cetatea Fermo). În secolul al XVII-lea cei din Neapole care sărută în public o femeie căsătorită sunt condamnaţi al moarte. Tot la moarte sunt condamnate şi femeile vinovate de adulter din Anglia (în epoca Cromwell). Henric al VIII-lea îi condamnă pe homosexuali la moarte prin spânzurare, acuzându-i de înaltă trădare.

Secolul al XIX-lea reprimă sexul şi hăituieşte nuditatea, dar hrăneşte bordelurile. Nuditatea completă între soţi rămâne rară până către 1900. Sodomia, pederastie sunt condamnate de medici ca fiind „antifizice”. Mângâierile dintre soţi sunt „fraude conjugale”. Copiii trebuie feriţi de căldura şi confortul patului, iar călăritul nu este recomandat.

În secolul al XX-lea, sexua-litatea conjugală se schimbă, plăcerea feminină începând să fie acceptată, doctorii sfătuindu-i pe soţi să fie mai tandri. Elasticitatea moralei sexuale creşte în perioada interbelică. Cu observaţia că sexul este un secret al adulţilor, tinerii nebeneficiind de educare în acest domeniu. 

Cu timpul însă se dezvoltă din ce în ce mai mult ideea că dragostea şi sexualitatea sunt conectate. Se întâmplă neprevăzutul: o cincime dintre fete au relaţii prenupţiale în Belle Epoque. Procentul ajunge la o treime în perioada interbelică şi la jumătate în anii 1950. Situaţia se răstoarnă, căci, odată cu revoluţia sexuală a anilor 1960-1970, cu pilula şi legalizarea avorturilor, sexualitatea devine obligatorie. Liberalizarea este deplină. (vezi Cea mai frumoasă istorie a iubirii, Dominique Simonnet)

Teleogonia

Conform teleogoniei, bărbatul care deflorează o fată devine tatăl copiilor ei cu un alt bărbat. În secolul al XIX-lea, această teorie era foarte populară printre puritanii americani. Pe ea s-a bazat doctorul nazist Josef Mengele (supranumit „Îngerul morţii”), dar teoria a fost adoptată şi de Ku Klux Klan. Doar femeia virgină este pură din punct de vedere genetic, iar cele care rătăcesc cu mai mulţi bărbaţi înainte de a naşte îşi „poluează linia cromozomială” (Valeri Bochkarev, cercetător rus).

Centura de castitate

Numită şi cingătoarea florentină (deoarece primele modele au fost produse în Italia). Secolul al XII-lea este perioada când centurile de castitate încep să se răspândească. Apoi primeşte şi alte nume, cum ar fi „cingătoarea lui Venus“, „lacătul purităţii“ sau „chiloţii de fier“. Cea mai veche descriere a unei centuri florentine apare într-o enciclopedie militară, Bellifortis, publicată în 1405.

Insistenţa unui bărbat ca soţia să poarte centură de castitate în lipsa lui nu era considerata un tratament dur.

Dispozitivelor li s-a făcut reclamă până spre sfârşitul secolului al XIX-lea (rolul lor se transformase între timp, fiind acela de ale împiedica pe femei să se masturbeze).

Taxă pentru sex necuvenit

Şi în societatea românească a secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt considerate un păcat, dar şi un delict, pedepsite aşadar cu gloabă, bătaie sau închisoare. Gloaba, numită şi duşegubină, şugubină, gerema sau gloaba pântecelui, este amenda pentru păcatul trupesc. Funcţionarii instanţei morale care încasează banii datoraţi căderii în curvie, preacurvie, stricarea de fecioerie sunt vornicii, protopopii, ispravnicii (începând încă din secolul al XVII-lea).

Mitropolitul Antim Ivireanul stabileşte ca „protopopul să globească pre fată cu bani 200, iar pe fecior să-l globească vorniceii cu bani 400.” La sfârşitul secolului, gloaba ajunge la 300 de bani. Cel care încalcă regulile ştie că trebuie să plătească. Se întâlnesc şi cazuri în care vinovatul de adulter fuge pentru a nu fi prins, dar nu uită să lase banii de gloabă unui diacon căruia îi cere să-i achite datoria.

În timp, gloaba devine con-testată, unii domni fiind de părere că biserica şi-ar vedea mai bine de spovedanie, căci se pare că se făceau multe abuzuri.

„[...] eşind nume de păcaturi la vreo fămeie căsătorită şi o globesc şi îndata-şi fără nicio cercetare de este adevărat sau nu, o pun la închisoare fără a şti bărbatul ei şi aşa răceşte inima bărbatului despre soţia lui că şi de nu o lasă dar, apururea urmează tot rău între dânşii din bănuielile ce [sunt] asupra ei.” (citat preluat apud Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Focul amorului)

Info plus:  „Chiloţii de fier“, „Centura lui Venus“ sau „Lacătul purităţii“ - diversele nume purtate de-a lungul timpului de celebra centură de castitate, socotită cel mai eficient mijloc de păstrare a fidelităţii

 

Citește și: